Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a efectuat, vineri, o vizită de lucru la șantierele de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și la Sala Polivalentă din municipiul reședință de județ, ambele obiective de investiții fiind finanțate prin Compania Națională de Investiții. Ministrul a fost însoțit de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și de primarul Sucevei, Ion Lungu. La mănăstire a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, de preacuviosul părinte vicar administrativ, arhim. Paraschiv Dabija, și de consilieri ai Centrului Eparhial. Vizita a avut drept scop principal evaluarea stadiului lucrărilor de reabilitare și restaurare a Bisericii Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, monument UNESCO.
De-a lungul vizitei, ministrul Veștea a discutat cu reprezentanții mănăstirii și ai echipei de constructori despre progresele înregistrate în cadrul proiectului de renovare. Pe șantier i-au fost prezentate lucrările efectuate până acum, mormintele și obiectele de valoare din secolele al XVI-lea și al XVII-lea descoperite cu ocazia acestora, precum și rămășițele tablourilor votive și pisania inițială, „care dovedește că biserica a fost și este catedrală mitropolitană”, după cum a subliniat preotul Vasile Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La finalul vizitei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a conferit ministrul Dezvoltării Ordinul Eparhial „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru mireni, „în semn de recunoaștere a implicării sale deosebite în promovarea valorilor culturale și religioase ale României”. „Acest ordin reprezintă un simbol al legăturii strânse dintre Biserică și statul român în susținerea proiectelor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural și spiritual al țării noastre. Ministerul Dezvoltării și-a reafirmat angajamentul ferm de a susține astfel de proiecte de importanță națională și continuă să colaboreze cu instituțiile bisericești și culturale pentru a conserva și pune în valoare moștenirea culturală a României”, a precizat arhiepiscopia, într-un comunicat de presă remis ulterior vizitei, subliniind de asemenea că Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este „una dintre importantele monumente spirituale ale României și monument UNESCO, iar eforturile de a o restaura și conserva pentru generațiile viitoare sunt deosebit de apreciate”.
Ministrul a declarat că arhiepiscopul i-a făcut „o onoare deosebită” și și-a exprimat speranța că va duce la bun sfârșit toate obiectivele la care ministerul s-a angajat.
De la mănăstire, Adrian-Ioan Veștea a mers împreună cu Gheorghe Flutur și Ion Lungu la șantierul Sălii Polivalente, unde a stat de vorbă cu constructorii. La fel ca și în cazul precedent, a dat asigurări că lucrările executate vor fi decontate în cel mai scurt timp, iar activitatea se derulează conform graficului asumat.