Un echipaj al Poliției orașului Frasin a fost sesizat prin 112, marți seară, cu privire la faptul că șoferul unui BMW care se deplasează pe direcția dinspre Ostra spre Frasin pare a fi în stare de ebrietate.
Pe DJ 177A în comuna Stulpicani, polițiștii au reperat în trafic autoturismul BMW și au făcut semnal de oprire celui de la volan.
Conducătorul auto a oprit și a colaborat cu polițiștii, prezentând la control permisul de conducere și alte documente.
Întrebat cu privire la consumul de alcool, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Gura Humorului, le-a spus polițiștilor că a consumat o bere.
Evident, polițiștii i-au pus etilotestul, iar valoarea aparatului a indicat concentrația de 0,94 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alcoolemie mare așadar, nicidecum rezultată doar de la o bere.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Gura Humorului, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În mod normal, concentrația de alcool ar urma să se încadreze în jurul valorii de 2 la mie, dublu față de valoarea în etilotest.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În România, orice concentrație de alcool este interzisă la șofat, dar în cazul unei concentrații sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (să zicem generic o bere) nu este faptă penală, ci contravenție, care se sancționează cu amendă și cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.