Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 14 sep 2023 - Anul XXVIII, nr. 216 (8440)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Spectacolul „Bucovină, strai ales”

Interpreta Cătălina Rotaru, „Vedeta populară”, își lansează primul album discografic pe scena suceveană

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Interpreta de muzică populară Cătălina Rotaru, câștigătoare, în anul 2018, a Trofeului „Vedeta populară”, își lansează joi, 21 septembrie 2023, la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, primul album discografic, intitulat „De ți-o fost dragă Catrina!”.

Este prima dată când tânăra va cânta pe scena suceveană, acompaniată de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, condusă de dirijorul Mihai Cotos.

„Am vrut ca anul acesta să îmi marchez ziua de naștere într-un mod deosebit și de neuitat și să aduc sucevenilor un spectacol memorabil, în care să poată urmări și aplauda artiști de mare valoare ai folclorului românesc”, ne-a spus Cătălina Rotaru.

Cu ocazia acestui eveniment, mai spune artista, a dorit să reunească, după 5 ani, juriul care i-a oferit Trofeul „Vedeta populară”. Într-un fel, pentru Cătălina va fi a doua jurizare în cadrul spectacolului organizat de ea, de această dată, un spectacol aniversar.  

Pe scenă, alături de sărbătorită vor urca Iuliana Tudor, prezentatoare, Niculina Stoican, Grigore Leșe, Lupu și Cornelia Rednic, Sorin Filip, Angelica Flutur, Bogdan Toma, Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie, Petronela Popa, Diana Lungu, Gabriel Treteag, Alexandra Chira, Ilinca Stigleț. Invitații pe care i-a ales să-i fie alături înseamnă foarte mult pentru Cătălina. Unii au contribuit la formarea ei profesională, alții îi sunt modele, iar de alții o leagă prietenii adevărate.

Evenimentul, organizat de Centrul Cultural „Bucovina” și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, este în opinia artistei Cătălina Rotaru „cel mai mare cadou pe care aș fi putut să-l primesc. Să-mi culeg roadele muncii din ultimii ani”. Intrarea la spectacol este liber

 

De ce Catrina?

Născută și crescută pe tărâm de poveste, în satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, Cătălina a realizat încă din fragedă pruncie că „vocea este cel mai scump dar pe care l-a primit”. De aceea, vrea să dăruiască o parte din sufletul ei, prin voce, tuturor iubitorilor de folclor, aducând pe scenă cântece adevărate din zona Bucovinei. Odată cu ele aducând-o și pe „Catrina”, de unde vine și numele albumului: „De ți-o fost dragă Catrina”. „Primul material discografic la care am lucrat pe parcursul ultimilor ani cuprinde melodii în care mi-am pus toată simțirea și în care am încercat mai întâi să mă regăsesc eu, ca mai apoi să am pretenția să se regăsească și alții. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce astăzi vă pot oferi și le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine, necontenit, în realizarea acestui material”, ne-a spus interpreta de muzică populară.

De ce Catrina? „Așa îmi spunea mama de mică. Iar într-o zi, o persoană aproape de sufletul meu m-a strigat Catrina și mi-a spus că mi se potrivește mănușă. Atunci mi-am amintit de mama, cum mă striga ea, și, de fapt, eu sunt Catrina. Simt că mă regăsesc foarte bine în acest nume. De acolo și ideea albumului. În mai toate cântecele mele am folosit acest nume, ca lumea să mă asocieze și să mă primească cu acest apelativ, care îmi doresc să și rămână numele meu de scena”, ne-a mai destăinuit artista.

 

Pasiunea pentru muzică

Cătălina Rotaruși-a petrecut toată copilăria în satul Capu Codrului, alături de bunici și de fratele mai mare. Dragostea pentru folclor a simțit-o încă de când era în brațele bunicilor, când nu exista duminică fără să nu se uite la Tezaur Folcloric. În casă se asculta mereu muzică populară. Primii pași spre această lume a muzicii i-au fost îndrumați de profesoara Maria Macovei, „omul căruia îi rămân recunoscătoare toată viața”.

Școala generală a absolvit-o în satul natal, după care a urmat Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, secția filologie, chiar dacă ea și-ar fi dorit din tot sufletul să studieze la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, secția muzică.

Cătălina Rotaru a absolvit facultatea la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, secția etnologie, iar mai apoi a terminat și masteratul  - „Patrimoniu Cultural”.

„Mi-am propus în prima zi a acestui an ca în septembrie 2023 să scot acest album. A fost un semn de la Dumnezeu ca anul acesta să reușesc să realizez și acest spectacol de lansare al primului album discografic. Ideea aceasta mă frământa încă din anul 2019, dar acum văd că se realizează și sunt fericită. Nimic nu este întâmplător. Mă bucur că reușesc, cu prilejul spectacolului, să-mi întrunesc familia, iar la 26 de ani să am parte de cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi vreodată”, spune plină de entuziasm Cătălina Rotaru („Catrina”, „Vedeta populară”).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Interpreta Cătălina Rotaru, „Vedeta populară”, își lansează primul album discografic pe scena suceveană.
 Vizualizări articol: 714 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Interpreta Cătălina Rotaru, „Vedeta populară”, își lansează primul album discografic pe scena suceveană3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei