Conduc televiziunile România?

Cei mai mulți dintre dumneavoastră se vor grăbi să spună un DA hotărât întrebării din titlu! Televiziunile fac agenda publică, ridică personaje în slăvi sau le tăvălesc în mocirlă, desființează guverne sau promovează starlete de ”doi bani” etc. Iar capacitatea lor de acțiune crește permanent, încât avem impresia că sunt singurele voci autorizate în spațiul public. Dar după cum spunea un fost coleg, ”fie șeful cât de mare, are unul și mai mare” (scuzați gramatica, dar am reprodus fidel expresia sa)!

Această realitate este valabilă și în ierarhiile din mass-media. Cel mai mare șef aici, ca și în toate zonele vieții social-economice, cultură, administrație etc. este BANUL! Pentru că banul hotărăște în final politica editorială a mass-mediei, iar concluzia care se impune este că avem de a face cu unelte ale celor cu bani.  Sofisticate, rafinate, care ne manipulează frumos și ne țin în lanțuri cu imagini și discursuri într-o manieră care ne place, dar tot unelte! Un mod de control al populației mai eficient ca orice alt mijloc utilizat în istorie!

Întrebarea firească este, normal, cine ”bagă banul”? Un răspuns simplu este că finanțatorii sunt cei care dispun de resurse și vor să le multiplice. Aici se disting cei care creează programe cu impact mare (divertisment, sport, muzică etc.) și care beneficiază direct de încasările din aceste proiecte. Urmează cei care sunt profitorii indirecți prin reclame, prezentări favorabile ale afacerilor din alte domenii și care exploatează maxim capacitatea de influențare a consumatorilor prin imagini și sunet. Cea mai deranjantă apariție în zona de finanțare a televiziunilor este cea a politicului, a administrației dependente politic și a demnitarilor promovați ca soluție pentru depășirea tuturor problemelor. Prezențe jenante pe ecrane (la dezbateri, deplasări în teritoriu, hore, manifestări cultural-sportive etc.), au făcut mass-media foarte puțin credibilă și o ridicolă ”a patra putere în stat”, cum se spune într-o democrație.

Trebuie blamate televiziunile pentru această conduită? Parțial da! Doar parțial, pentru că într-o societate care șchiopătă vizibil din punct de vedere economic, sursele de finanțare sunt limitate, iar cheltuielile mari. Îmi este practic imposibil de a propune o limită până la care ”atitudinea binevoitoare contra cost” ar fi permisă și acceptabilă. Și nu voi emite păreri aici despre acest subiect.

O atitudine total opusă trebuie să manifestăm față de mass-media de stat (televiziune, radio, presă scrisă sau online). Finanțarea acestora este asigurată în cea mai mare parte din banul public (adică din banii noștri!) și este oribil ca politica editorială să fie aservită politicienilor, administrației sau unor lideri bine plasați în zona de decizie. Plătim toți și nu este normal să fie doar unii avantajați! Se întâmplă doar în regimurile autoritare.

Un lucru care mă deranjează puternic (sper că nu doar pe mine!) este faptul că toată mass-media se declară independentă și, în consecință, sugerează ei, obiectivă! Consider atitudinea ca o ”boală a copilăriei democrației” care nu se mai vindecă! Și le place așa! În lumea normală a democrațiilor consolidate fiecare își asumă un partizanat politico-administrativ. Îl recunosc și publicul îl acceptă în funcție de preferințe!

Efectele și modul cum ne protejăm asaltului informațiilor poate le voi aborda în alt articol.

PS: Azilele groazei, spitalele groazei…! Pe când guvernele groazei, justiția de groază și demnitarii groaznici? Dacă tot facem circ! Dar ei au bani!!

Dan Strutinschi