Pe lângă emoția și bucuria copiilor, părinților, dar și ale cadrelor didactice, începerea noului an școlar în municipiul Suceava a fost marcată de înregistrarea unui record național sau poate chiar și internațional. În cel de-al 20-lea an consecutiv în care a fost invitat să participe la festivitățile de deschidere a anului școlar, primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost prezent la 17 unități de învățământ – școli, grădinițe și licee, din toate cartierele municipiului.
Edilul le-a transmis celor prezenți mesaje de încurajare și felicitări, la începerea unui nou an de învățământ, i-a asigurat că vor beneficia în continuare de sprijinul administrației locale, le-a prezentat proiectele finalizate sau în derulare la fiecare dintre unitățile vizitate și a subliniat importanța educației și a implicării comunității în procesul de formare a tinerilor.
“Conform tradiției, aș putea spune, pentru al 20-lea an consecutiv, am participat la deschiderea noului an școlar la mai multe unități de învățământ din orașul nostru.
În acest an am fost la 17 școli și grădinițe, respectiv:
- Școala Gimnazială Nr. 11 <Miron Costin> din Burdujeni
- Școala Gimnazială Nr. 10 din Burdujeni
- Școala Gimnazială Nr. 6 din Burdujeni Sat
- Școala Gimnazială Nr. 7 din Ițcani
- Școala Gimnazială Nr. 9 din Obcini
- Grădinița cu Program Normal Obcini
- Școala Gimnazială Nr. 4 din George Enescu
- Școala Gimnazială Nr. 8 din George Enescu
- Grădinița <Gulliver> din George Enescu
- Școala Gimnazială Nr. 3
- Colegiul Național <Mihai Eminescu>
- Liceul Teoretic Filadelfia
- Colegiul Național <Spiru Haret>
- Liceul cu Program Sportiv
- Liceul <Natanael>
- Grădinița <Dumbrava Minunată>
- Seminarul Teologic <Mitropolit Dosoftei>.
Am transmis mesajul municipalității și am făcut apel la colaborarea tuturor factorilor implicați în educarea copiilor: Școală-Familie-Biserică-Autoritatea publică locală”, a spus primarul Ion Lungu.
La fiecare dintre unitățile de învățământ vizitate, primarul le-a adus la cunoștință elevilor faptul că și în anul şcolar 2023-2024 municipalitatea suceveană va premia performanța școlară, respectiv suma de 5.000 lei pentru cei care vor lua 10 la examenul de bacalaureat și 3.000 lei pentru elevii care vor lua nota 10 la examenul de evaluare naţională.
Recent, opt elevi din municipiul Suceava au primit câte 3.000 de lei pentru rezultatele de la evaluarea națională.
O componentă importantă a vizitelor la unitățile școlare a reprezentat-o discuțiile pe proiectele în curs de derulare pe PNRR și pe POR, dar și investițiile proprii ale Primăriei Suceava, de care beneficiază mii de elevi și preșcolari din municipiu și nu numai, noi proiecte fiind deja luate în calcul la fiecare dintre ele.
Cele mai emoționante vizite au fost cele la grădinițe, la „Dumbrava Minunată” primarul vizitându-i pe copii în sala de mese, unde primeau deja hrana de amiază, în vreme ce la Grădinița Obcini i-a găsit la joacă, construind puzzle-uri și „practicând” meserii, sub atenta supraveghere a educatoarelor.
Nu în ultimul rând, la Grădinița cu Program Prelungit „Gulliver”, edilul Sucevei a fost primit cu pâine și cu sare de doi copii îmbrăcați în costume tradiționale, după care a vizitat și grupele cele mai mici, care atunci erau puse la somn, iar unii încă plângeau că vor la părinții lor.
Având experiență, inclusiv de bunic, Ion Lungu i-a luat în brațe și i-a liniștit, încât să poată fi puși la somn, după care a continuat vizita.
„Mult succes în noul an școlar elevilor și cadrelor didactice!”, a transmis primarul Ion Lungu, care a avut o participare-maraton la deschiderea de an școlar din 2023.