Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a dat ca exemplu, luni, în prima zi a noului an școlar, investițiile realizate în ultimii ani în Cornu Luncii pentru ca preșcolarii și elevii din această comună să aibă parte de cele mai bune condiții de studii. „Ce bucurie pentru cei peste 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Băișești să înceapă prima zi din noul an școlar într-o școală renovată, cum poate nu găsești nici în multe orașe din România. O școală cu o istorie impresionantă, cu o existență de 140 de ani, în care au învățat bunicii și chiar străbunicii lor, însă care a trecut în ultimul an printr-un proces de modernizare”, a spus Gheorghe Șoldan, liderul tinerilor din PSD Suceava. Prezent la deschiderea noului an școlar în comuna Cornu Luncii la invitația primarului Gheorghe Fron, deputatul social-democrat a spus, în primul rând, că îl bucură faptul că a reîntâlnit elevii de „10” cărora le-a oferit, la sfârșitul anului trecut, o excursie la București, unde au vizitat, printre altele, și clădirea Parlamentului.
„Le-am spus elevilor că trebuie să învețe bine pentru a-și face părinții fericiți, dar și pentru că rezultatele bune la învățătură sunt cea mai bună investiție pe care o pot face pentru viitorul lor. Asta cu atât mai mult, cu cât acum au o școală modernă, profesori dedicați și un primar, Gheorghe Fron, care pune accent pe dezvoltarea infrastructurii școlare din comuna pe care o gospodărește de ani buni, una dintre cele mai mari din județ, cu nu mai puțin de nouă sate”, a declarat Șoldan.
Tot luni, el a evidențiat faptul că Școala Gimnazială Băișești, înființată în 1883, a trecut în ultimul an printr-un proiect de eficiență energetică. „În cadrul proiectului s-au făcut lucrări de anvelopare a clădirii cu vată bazaltică de 20 cm, înlocuire a tâmplăriei cu ferestre de casă pasivă, care combină consumul mic de energie cu termoizolarea, oferind confort sporit atât vara, cât și iarna. De asemenea, s-au montat panouri fotovoltaice, pompe de căldură deservite de opt foraje la adâncime de 125 de metri, recuperatoare de căldură în fiecare încăpere şi multe altele”, a precizat Șoldan.
Alături de primarul Gheorghe Fron, el a evidenţiat faptul că școala îşi va asigura energia electrică şi termică în proporție de 95%. „În perioada următoare, așa cum a anunțat primarul Gheorghe Fron, urmează să fie dotate școlile din comună cu mobilier școlar și aparatură necesară unui proces de învățământ modern. De asemenea, sunt așteptate două microbuze școlare electrice, pentru transportul elevilor, dar și preșcolarilor, la unitățile de învățământ de pe raza comunei”, a încheiat Gheorghe Șoldan.