Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că unitățile școlare de învățământ special din județ finanțate de administrația județeană sunt pregătite de începerea noului an școlar. Niculai Barbă a evidențiat faptul că toate aceste unități școlare au autorizații sanitare de funcționare. “În baza raportărilor din teren, primite la sfârșitul lunii trecute, am făcut o analiză a modului în care unitățile de învățământ special din județul Suceava sunt pregătite pentru începerea anului școlar, iar în ultimele zile am făcut mai multe controale inopinate la unități din teritoriu.
Am pus accent pe asigurarea condițiilor igienico-sanitare, siguranța școlară, aprovizionarea cu materiale de igienă și curățenie, pregătirea pentru sezonul rece”, a spus Niculai Barbă. El a arătat că la toate unitățile au fost igienizate spațiile școlare și au fost realizate dezinfecții și dezinsecții la săli de clasă, laboratoare, cantine, săli de sport, cămine-internat, ateliere etc.
Vicepreședintele CJ Suceava a mai precizat că la toate unitățile școlare există apă curentă și grupuri sanitare în clădirile destinate învățământului, ceea ce a permis a fi îndeplinite toate condițiile pentru ca toate unitățile de învățământ special din județ, finanțate de Consiliul Județean Suceava, să dețină autorizații sanitare de funcționare.
“Pentru Consiliul Județean Suceava, investițiile în învățământ constituie o prioritate, asigurând constant și consistent finanțări din bugetul propriu, precum și prin promovarea unor proiecte cu finanțare europeană și, așa cum s-a spus cu referire la asistența socială și sănătate, poate fi o provocare pentru managementul și personalul de aici de a <ține pasul> cu eforturile noastre”, a declarat Niculai Barbă.