Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan le oferă o excursie la București celor mai buni copii la învățătură din comuna Straja. Gheorghe Șoldan a făcut acest anunț după ce a participat vineri după-amiază, la Straja, la prima serie de acțiuni organizate în cadrul celei de-a VII-a ediții a evenimentului „Mândră-i Straja-n sărbătoare”, o manifestare a recunoștinței față de istoria comunei și locuitorii ei. În cadrul evenimentului, după lansarea cărții “Personalități ale comunei Straja - Bucovina”, volum realizat de prof. dr. Vasile Păsăilă, au fost premiate nu mai puțin de 82 de cupluri de aur, familii care au trecut de 50 de ani de căsătorie. Unul dintre cuplurile premiate a împlinit 66 de ani de căsătorie. La sărbătoarea comunei Straja au fost premiați și absolvenții de gimnaziu din această comună cu cele mai bune rezultate școlare.
“Am acceptat cu bucurie propunerea primarului Mihai Juravle de a le oferi celor mai merituoși absolvenți ai Școlii Gimnaziale <Dimitrie Onciul>, pe lângă premiile acordate de Primăria și Consiliul Local Straja, o excursie la București. Copiii vor vizita mai multe obiective, printre care clădirea Parlamentului, dar și o importantă instituție de învățământ superior. Felicitări, Mihai Juravle, pentru faptul că <nu lași Straja să piară> și pentru că, pe lângă dezvoltarea comunei, investești în tineri, cea mai importantă resursă a României”, a transmis deputatul Gheorghe Șoldan.
În același timp, el a ținut să amintească faptul că primarul Mihai Juravle este un exemplu de tânăr care a preluat conducerea unei comune sucevene și a reușit să o dezvolte. „Au trecut șapte ani de când un tânăr pe atunci în vârstă de 29 de ani a câștigat funcția de primar la Straja, iar în toți acești ani a reușit să dezvolte comuna și să atragă numeroase investiții”, a precizat Șoldan.
El a arătat că sub conducerea lui Mihai Juravle, Primăria Straja a obținut cea mai mare finanțare, 18 milioane de lei, pentru extinderea rețelei de apă și canal, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, proiect aflat în derulare. Deputatul PSD a mai spus că la această investiție se adaugă și proiecte de renovare școli și grădinițe, locuri de joacă și modernizare de drumuri. „Am ținut să îl felicit încă o dată pe primarul Mihai Juravle și să îl asigur de tot sprijinul meu și al colegilor parlamentari ai PSD Suceava și în viitoarele proiecte de dezvoltare a comunei”, a declarat Gheorghe Șoldan, care a ținut să îi felicite pe cetățenii din Straja pentru că au avut încredere într-un tânăr care le-a demonstrat în toți acești ani că au făcut cea mai bună alegere.