Compania Wizz Air a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că „își ajustează” rețeaua din Suceava. Astfel, începând cu 28 octombrie 2023, compania aeriană își va închide baza de la Suceava și renunță la zborurile din Suceava către Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais și Bologna. Acestea vor continua să fie deservite de la baza din Iași, „care va crește odată cu adăugarea unei a cincea aeronave în această iarnă”, se arată în comunicat. Wizz Air a deschis baza de la Suceava anul trecut, în august.
Din Suceava compania operează în continuare zboruri pe cinci rute actuale, către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund și Memmingen. Clienții care au rezervat direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei și care sunt afectați de schimbări vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful inițial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitați.
„Tuturor angajaților afectați de la baza din Suceava li se vor oferi oportunități de lucru în altă parte în rețeaua Wizz Air”, precizează comunicatul companiei, care amintește că primul zbor Wizz Air a decolat de la Suceava pe 3 august 2016, iar de atunci, compania a transportat peste 2 milioane de pasageri pe rutele sale low-cost spre și dinspre Suceava.