După 40 de ani, elevii clasei a XII-a B, promoția 1983, absolvenți ai Liceului „Petru Rareș”, astăzi Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și-au dat întâlnire marți, 5 septembrie 2023, în aula colegiului, pentru mult așteptata revedere.
A fost prima întâlnire, după 40 de ani de la absolvire, așa că emoțiile au fost cu atât mai mari. Din cei 36 de elevi ai clasei XII-a B, absolvenți în 1983, 23 au fost prezenți fizic la întâlnirea emoționantă de la „Petru Rareș”, iar unul a fost în legătură online. Din păcate, trei colegi au plecat între timp la Ceruri. Pentru aceștia, dar și pentru profesorii care nu mai sunt printre noi, pr. Iliuță Vasile, fost elev al clasei a XII-a B, a oficiat o slujbă de comemorare. De asemenea, părintele Iliuță Vasile a făcut și o slujbă de binecuvântare pentru cei prezenți la eveniment.
O bucurie mare pentru toți absolvenții a fost prezența la ceremonie a șapte profesori: Mihai Moldovan, dirigintele clasei a XII-a B, Jana Horga, Radu Milici, Monica Timu, Catinca Cazacu („Euglena Verde”), Cornelia Moraru, Viorel Chirică.
Mihaela Plaiu, „sufletul și creierul acestei revederi”, a fost cea care i-a prezentat pe profesori. După fiecare scurtă prezentare, foștii elevi s-au ridicat în picioare și au aplaudat, aducând pe chipurile foștilor profesori bucurie, emoție, chiar o lacrimă în colțul ochilor. Nu mai puțin emoționant a fost momentul în care prof. diriginte Mihai Moldovan a citit catalogul, iar foștii elevi au spus „prezent”. Mai mult, fiecare elev-matur și-a spus pe scurt care a fost drumul până la revedere. Urcușuri, coborâșuri, împliniri, dezamăgiri, speranțe și multe altele au fost scoase din „căușul inimii” și împărtășite grupului. Recunoștință, respect, mulțumiri au fost transmise profesorilor prezenți, „făuritori” de caractere, îndrumători pe drumul fascinant al educației, dar, de multe ori, părinte bun și cald atunci când provocările adolescenței i-au „curtat” pe mulți dintre elevii promoției 1983 „Petru Rareș”. Firul poveștilor s-a legat firesc, asemeni unui joc, care nu are nevoie de început și de sfârșit, pentru că amintirile se scriu în fiecare clipă.
„Trecutul ne leagă! Amintirile, paradisul din care nu putem fi izgoniți” (XII B – 1983 – 5.09.2023) – o „semnătură” de suflet lăsată pe un pix care a ajuns la fiecare dintre foștii elevi. Mape cu amintiri (Diplomă, Emblemă - promoția 1983, o poezie de suflet: „Unii și alții”, semnată de Licuța Pântia, așezată în rame aurii etc.), care vor ostoi poate dorul de colegi și de profesori, până la următoarea întâlnire (nu după alți 40 de ani, ci mult mai repede, spun în cor foștii elevi). Mape au primit atât colegii din clasa a XII-B, cât și profesorii lor.
Flori, îmbrățișări, fotografii, o masă tradițională la „Casa Bucovineană”, voie bună și mulțumiri pentru inițiatorii acestei revederi emoționante, pentru echipa care a colaborat încă din luna iulie a acestui an pentru ca totul să fie perfect. Profesori și elevi, deopotrivă, au exclamat că a fost un eveniment deosebit, unic, o întoarcere în timp și pentru unii și pentru alții, care le-a făcut bine și le-a dat speranțe că va urma o altă „dulce întâlnire” în anii care urmează. Elevii clasei a XII-a B, promoția 1983, mulțumesc conducerii Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava pentru implicare, sprijin, deschidere în organizarea unui eveniment de calitate, care rămâne în memoria colectivă ca unul de excepție, „unii și alții” dându-și mâna peste timp pentru înfăptuirea acestuia.