Pompierii militari au intervenit, joi dimineață, la un incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de locuințe tip P+2 din orașul Gura Humorului. Focul a pornit într-una dintre camere și a fost violent, apărând degajări mari de fum care au alarmat locatarii.
Pompierii militari au transmis că 6 persoane s-au autoevacuat până la sosirea lor, iar alte 13 persoane au fost evacuate în prezența lor din imobil.
De îngrijiri medicale a avut nevoie doar o femeie în vârstă de 73 de ani, care a suferit o ușoară intoxicație cu fum și un atac de panică. Femeia și-a revenit și nu a fost necesar să fie transportată la spital.
În jurul orei 11.00 focul a fost lichidat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric, generat de o priză cu defecţiuni.
Primele evaluări arată că au ars materiale combustibile din interiorul camerei (mobilier, textile şi altele), iar din cauza fumului şi a temperaturilor ridicate s-au degradat tencuieli şi zugrăveli din întregul apartament, dar și de pe casa scării blocului.
Din cercetările pompierilor militari a rezultat că focul a izbucnit, cel mai probabil, prin efectul termic al curentului electric, generat de o priză cu defecțiuni.