Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 29 aug 2023 - Anul XXVIII, nr. 202 (8426)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   18 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Sute de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Ioan Botezătorul, pe străzile comunei Arbore

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sute de credincioși au participat luni, 28 august 2023, la procesiunea cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sfântului Ioan Botezătorul, pe străzile comunei Arbore, cu scurte opriri la bisericile „Sf. Treime” și „Sf. Gheorghe” din localitate. Convoiul, care a plecat, în jurul orei 16:00, din curtea Mănăstirii Arbore, a fost condus de zeci de tineri îmbrăcați în costume populare, care purtau în mâini prapuri, icoane, și dintre care unii duceau pe umeri cele două racle cu fragmente de sfinți. Tinerii erau urmați de un sobor impresionant de preoți și mulți localnici.

În una dintre racle se află moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aduse de la Mănăstirea Radu Vodă, din București, în cursul zilei de luni, iar în cealaltă raclă se află un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, raclă care aparține Mănăstirii Arbore. Pe tot parcursul procesiunii s-a auzit sunetul de toacă.Mulțimea care a luat parte la procesiune a înfruntat canicula, temperaturile foarte ridicate și nu s-a plâns de nimic. Unii au spus că este primul pelerinaj cu moaște prin toată comuna și nu puteau să nu participe la eveniment. Din loc în loc erau oameni care le ofereau apă pelerinilor.

 

 

Ajun de hram

Procesiunea a fost organizată în ajunul sărbătorii„Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care este și hramul Mănăstirii Arbore. Din soborul de preoți care a parcurs întreg traseul procesiunii de la Arbore au făcut parte părintele protosinghel și stareț al Mănăstirii Arbore Porfirie Pescaru, protosinghelul Ipolit Lazăr, de la Mănăstirea Radu Vodă, cel care a adus de la București racla cu moaștele Sf. Nectarie, arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, precum și mulți alți preoți din zonă.

După procesiune, cei prezenți au luat parte la Slujba Privegherii la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Odoarele de mare preț au fost așezate spre închinarea credincioșilor într-un baldachin amenajat în curtea mănăstirii. Ele vor sta acolo până marți, 29 august, când va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească și slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Arbore. Baldachinul unde au fost așezate cinstitele odoare a fost împodobit cu flori, la fel și cele două icoane ale Sfântului Nectarie și ale Sfântului Ioan Botezătorul.

 

„O părticică din tezaurul pe care noi îl păstrăm la Mănăstirea Radu Vodă” a ajuns la Arbore

Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aduse de la Mănăstirea Radu Vodă, din București, a ajuns la Mănăstirea Arbore luni,în jurul orei 12:00, fiind însoțită de protosinghelul Ipolit Lazăr. În dangăt de clopote, starețul așezământului monahal, protosinghelulPorfirie Pescaru, împreună cu mai mulți călugări, l-au întâmpinat pe oaspete. Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli, a fost dusă în mănăstire, așezată pe o masă, în jurul căreia călugării au oficiat o scurtă slujbă.

Delegatul Mănăstirii Radu Vodă, protosinghelul Ipolit Lazăr, a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la Arbore: „Am venit, întru numele Domnului, să fim părtași, aici, la Hramul Mănăstirii Arbore, la invitația părintelui protosinghel și stareț Porfirie și cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Calinic, să fim părtași bucuriei dumneavoastră duhovnicești, și să ne bucurăm cu toții, în comuniune, întru legătura aceasta a sfinților. Am adus cu noi o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, cel care ocrotește sfânta noastră mănăstire din București, o părticică din tezaurul pe care noi îl păstrăm acolo și, sigur, dumneavoastră, credincioșii, cunoașteți puterea tămăduitoare a Sf. Ierarh Nectarie, care vă alină, ori de câte ori vă rugați înaintea icoanei sau înaintea sfintelor sale moaște. Vă alină durerile trupești, dar și durerile sufletești. Pentru că fiecare dintre noi, chiar dacă nu avem boli trupești pronunțate, avem, fără doar și poate, boli sufletești. Și atunci, alergăm, ori de câte ori putem, la ajutorul sfinților, și ei ne ajută, și toarnă în sufletele noastre balsam sufletesc, pentru a înainta și pentru a evolua duhovnicește”.

 

„O lume în care numai ce este duhovnicesc nu se propovăduiește...”

Protosinghelul Ipolit Lazăr,de la Mănăstirea Radu Vodă din capitală, a completat că a venit cu mare bucurie la Mănăstirea Arbore și rămâne în bucurie, alături de credincioșii din zonă, la hramul mănăstirii, unde sunt așteptați marți sute de credincioși.

„Să dea Dumnezeu ca aceste zile de hram, de prăznuire să fie spre zidirea noastră, a tuturor, spre întărirea noastră duhovnicească, într-o lume în care numai ce este duhovnicesc nu se propovăduiește. De aceea, trebuie să alergăm la ajutorul sfinților și modelele noastre trebuie să rămână întotdeauna sfinții, pentru că ei sunt cei care au biruit în lumea aceasta și au rămas fideli Lui Hristos, așa cum și noi trebuie să rămânem. Deși suntem tentați, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să avem modele de sfinți care au putut și ne-au arătat că se poate. Să fim, în aceste vremuri, cu Hristos, dar mai ales în Hristos, în rugăciune. Doamne, ajută!”, și-a încheiat cuvântul de învățătură oaspetele de la Mănăstirea Radu Vodă.

 

Scurt istoric

Mănăstirea Arbore, ctitoria pârcălabului Luca Arbore, unul dintre cei mai importanți boieri de la curtea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare și Sfânt, a fost inclusă în anul 1993 pe lista Patrimoniului cultural mondial, în grupul „Biserici pictate din nordul Moldovei”. Lucrările de construire a bisericii, necropolă a familiei hatmanului Arbore, au început în aprilie 1502. În ultimii ani, lăcașul de cult a avut rol de biserică de parohie. Restabilirea vieții monahale la Mănăstirea Arbore a fost aprobată în urma ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe 21 octombrie 2021.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sute de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Ioan Botezătorul, pe străzile comunei Arbore.
 Vizualizări articol: 705 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sute de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Ioan Botezătorul, pe străzile comunei Arbore0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei