Incident atipic la o partidă de scăldat. Un bărbat de 46 de ani, din Hănțești, a mers duminică după-amiază să facă o baie în apele râului Siret. Cum aburii alcoolului îl făceau să se creadă cel puțin campion mondial la sărituri, bărbatul a luat o decizie care-i putea fi fatală. A urcat pe un mal de pe marginea râului Siret, la o înălțime de circa 15 metri. De acolo a sărit în râu, dar ”softul” nu a funcționat normal și a intrat în zona unde apa era mică. A rămas blocat în mâl, iar norocul său a fost acela că amicul cu care venise la scăldat a reușit să îl scoată în timp util din apă.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD din cadrul ISU Suceava care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi l-a transportat la UPU Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral prin cădere de la înălțime, etilism acut, traumatism coloană cervicală și traumatism toraco-abdominal.