În municipiul Rădăuți a fost decretat doliu local după tragica moarte a patru dansatori ai Ansamblului „Florile Bucovinei” în accidentul care a avut loc în noaptea de duminică spre luni în comuna Dorna Candrenilor. Conducerea Primăriei Rădăuți a transmis, luni după-amiază, că cei patru dansatori ai Ansamblului "Florile Bucovinei" din Rădăuți Robert Ionel Mafteian (20 de ani), Maria Balan (26 de ani), Ioana Tiperciuc (18 ani) și Andrei Pintilescu (31 de ani) au fost artiști talentați și dedicați, „care urmau să ne încânte cu dansul lor la cea de-a 40-a ediție a Târgului Olarilor Ochiul de păun”.
După moartea celor patru, Consiliul Local Rădăuți și primarul Bogdan-Andrei Loghin au luat decizia de a declara doliu local, în semn de respect și solidaritate față de familiile greu încercate în aceste momente dificile.
„Astfel, întreaga comunitate se unește într-un moment de profundă tristețe și suferință alături de familiile celor care ne-au părăsit prematur. Suntem alături de voi cu gândurile și inimile noastre și vă transmitem sincere condoleanțe. În aceste momente dificile, sperăm ca familiile celor patru să găsească puterea să treacă peste această pierdere imensă”, a transmis Bogdan Loghin. Acesta a adăugat că în semn de respect față de tragedia care a zdruncinat comunitatea rădăuțeană se va renunța la momentele artistice și concertele care ar fi trebui să aibă loc la Târgul Olarilor, iar „tiribombele” care vor participa la târg o vor face fără muzică ambientală, evenimentul urmând să se desfășoare „în liniștea impusă de tristul eveniment”. „Concertele se vor reprograma pentru o dată ulterioară. În acest fel, dorim să aducem un ultim omagiu și să onorăm memoria celor care au adus atâta bucurie comunității noastre și, nu în ultimul rând, Bucovinei!”, a încheiat Bogdan Loghin.