Elevii din Tabăra de creație ROUA își expun lucrările, începând cu 17 august, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava. Evenimentul este inițiat de Organizația Institutul Bucovina, care a pregătit expoziția lucrărilor pe pânză a participanților de la Tabăra de creație ROUA, care a fost realizată în parteneriat cu Biserica „Sfântul Haralambie”, ROUA Info HUB și Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava.
„Toți copiii au lucrat cu interes și merită să le răsplătim eforturile. Vă așteptăm pe toți iubitorii de artă să vizitați și să vă delectați cu lucrările simple, colorate și pline de bucurie ale micilor pictori. Toate s-au putut realiza cu sprijinul financiar din partea Fundației Heks/Eper Romania și Kirkens Nødhjelp”, au transmis organizatorii.