Municipiul Vatra Dornei va găzdui, pe 3 septembrie, un eveniment atipic, dedicat iubitorilor de animale și prietenilor lor patrupezi.
Dornenii sunt invitați la Canicross, o sesiune de alergare prin parcul central, în tandem cu câinele lor, și care implică depășirea câtorva obstacole (săritură peste baloți de paie, trecerea printr-o roată de tractor, depășirea unui trunchi de copac etc).
Pe lângă cursa de 1.5 km în tandem cu câinele, se va desfășura și o cursă de 100 m viteză doar pentru câini, care va face deliciul publicului.
Detalii despre eveniment pot fi consultate la https://canicross.my.canva.site/eveniment.
Potrivit organizatorilor, Canicross Vatra Dornei își propune să promoveze mișcarea, alergarea, să diminueze abandonul de animale, să promoveze adopțiile de animale și să consolideze o serie de valori sănătoase în rândul copiilor.
„Nu ne putem compara cu evenimente de alergări consacrate, maraton, trailrunning sau MTB ca popularitate, dar încercăm să creăm un spațiu în care iubitorii de câini și sport să se manifeste. Subiectul câinilor e o misiune specială pentru noi ca nație, având în vedere lipsa generală de empatie și cruzimea cu care zecile, sutele, miile de câini sunt abandonați”, au transmis Adriana Frasin și echipa Canicross Vatra Dornei.
Detalii se găsesc și pe www.facebook.com/canicrossvatradornei sau https://fb.me/e/PCTRWfYH.