O revedere plină de emoție și nostalgie s-a consumat la finele săptămânii trecute, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, unde promoția 1978 s-a regăsit după 45 de ani.
Îmbrățișări, discursurile pline de emoție, momentele dedicate fotografiilor, masa de protocol sunt doar câteva secvențe din programul revederii.
„Ne-am despărțit copii și ne-am reîntâlnit bunici”, a spus Mihai Moscaliuc, inițiator al evenimentului, referindu-se la faptul că aceasta a fost prima întâlnire a promoției după terminarea liceului.
20 din cei 36 de absolvenți ai clasei de Electromecanică au răspuns „Prezent”, la întâlnire participând și fosta profesoară de fizică Violeta Ciubotaru (Cleja) și prof. Gheorghe Crăciunescu, fost maistru instructor.
„Noi am fost prima promoție de patru ani a liceului. Au fost patru clase care au terminat în 1978, alături de alte două clase care făcuseră 5 ani și care începuseră liceul în 1973, chiar la înființarea lui”, a mai menționat Moscaliuc.
S-au despărțit cu promisiunea că se vor întâlni și la anul
Prima parte a întâlnirii s-a desfășurat în amfiteatrul liceului, acolo unde a fost ținut și un moment de reculegere pentru profesorii și colegii plecați la cele veșnice.
„Anii de liceu... Îmi aduc aminte cu plăcere și acum de prima zi de liceu, plină de emoție, colegi noi și profesori necunoscuți, exigenți. Desigur, ani frumoși, dar care au trecut foarte repede. (...) Dacă aș putea aș mai face o dată toți acești ani de liceu, să îmbrac din nou o uniformă școlară, să am <matricola> pe braț.
Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la această revedere după 45 de ani de la absolvire, și anume: Viorel Rebei, Ion Vasilache, Lăzăreanu Felicia (Coroblea), Maria Savu (Curelariu), Ignătescu Steluța, Amariei Varvara, Teodora Cojocaru (Dumistracel), Viorica Sencovici, Dana Frij (Jaucă), Pîțu Ilie, Sibneschi Dorel, Coca Iavorenciuc (Platon), Maria Bordeianu, Jenică Trandafir, Mariana Bolohan (Rosciuc), profesor Ciubotaru Violeta (Cleja), maistru instructor Gheorghe Craciunescu.
Mulțumiri speciale celor care au venit din alte județe, din Brașov, din Hațeg, din Domnești – Ilfov, din Turnul Severin. Au făcut un efort pentru a fi alături de noi și le mulțumim”, a mai transmis Moscaliuc.
Foștii colegi s-au despărțit cu promisiunea că vor organiza astfel de întâlniri anual.