Peste 130.000 lei au fost oferiți în ultima perioadă de Crucea Roşie Suceava grupurilor vulnerabile din județ, prin bunuri şi servicii. Crucea Roşie Suceava a distribuit patru paleţi, cu 960 de litri de detergenţi, către 18 instituţii arondate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, în care sunt găzduiţi peste 1.000 de beneficiari.
Un alt grup vulnerabil pentru care Crucea Roşie Suceava desfăşoară activităţi este cel al persoanelor strămutate pe teritoriul judeţului nostru în urma conflictului armat din Ucraina. Pentru protecţia acestor persoane aflate în evidenţa Crucii Roșii Suceava (200 de familii stabilite în zonă, aproximativ 500 de persoane), au fost pregătite pachete conţinând alimente neperisabile (ulei, zahăr, făină albă, mălai, griș, fulgi de ovăz, conserve etc.).
Corneliu Dediu, directorCrucea Roșie Suceava, a explicat că „deoarece Tabăra Mobilă pentru Refugiați a ISU Suceava, amplasată la Rădăuţi, găzduieşte în continuare persoane aflate în tranzit, Crucea Roşie Suceava asigură pe parcursul lunii august mese calde, complete, pentru 60 de beneficiari pe zi. Este vorba doar de persoane care nu au mai beneficiat de serviciile taberei şi care se pot adăposti aici pentru maximum trei zile”.
Crucea Roşie Suceava este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, care își desfășoară activitatea pe baza donaţiilor persoanelor fizice şi a companiilor care au înţeles că au opţiunea de a proteja grupurile vulnerabile prin intermediul unui partener de încredere prezent mereu în comunitate. „Crucea Roşie Suceava le mulţumeşte tuturor partenerilor şi speră ca aceste colaborări în avantajul comunităţilor defavorizate să continue”, a transmis directorul Corneliu Dediu.