51 de absolvenți de clasa a VIII-a au reușit să se strecoare în rândul liceenilor fără minim de efort, fiind admiși la licee din județul Suceava fără a susține examenul de evaluare națională.
Ei au dobândit statutul de licean în cea de-a doua etapă de admitere, etapă în care metodologia permite și celor care nu au trecut prin probele evaluării naționale să intre în învățământul liceal.
Aceștia au fost admiși pe baza mediei din clasele gimnaziale, medii cuprinse între 6,34 și 8,27, la licee precum Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Liceul tehnologic Moldovița, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus etc. Mare parte dintre elevii admiși pe ultima sută de metri, fără examen, s-au aflat la finele anului în situații de corigență. Astfel, situația școlară nu le-a permis să se înscrie la examenul de la final de gimnaziu, care se organizează doar într-o singură sesiune.
De asemenea, tot în a doua etapă de admitere la liceu au fost admiși la licee din județ 39 de elevi cu medii de admitere între 2,72 și 7,50.
15 dintre ei au medii de admitere (media de la evaluarea națională) sub 5.
La a doua etapă de repartizare la liceu au participat: candidații care au fost repartizați în prima etapă de repartizare, dar care nu și-au depus dosarul de înscriere în termen, candidații care nu au fost repartizați în prima etapă, candidații care nu au participat la examenul de evaluare națională sau care și-au încheiat ulterior situația școlară.
Repartizarea s-a realizat în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru candidații care au susținut evaluarea națională în funcție de opțiunile exprimate, iar apoi au fost repartizați candidații fără evaluare națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire.