Arbori falnici smulși din pământ cu tot cu rădăcini, cioate de brazi „frânți” de la mijloc, copaci înalți cât un bloc, aplecați spre pământ de forța vântului, drumuri blocate de trunchiuri prăbușite, care par să fie fost luate de-o mână gigantică și aruncate de-a valma – aceasta este imaginea dezastrului produs în păduri, în zona de munte a Sucevei, de fenomenele meteo extreme petrecute în ultima perioadă.
Evaluarea pagubelor produse este într-o evoluție continuă, mai ales că noi și noi fenomene meteo cauzate de instabilitatea atmosferică se produc la cel mult câteva zile, codurile galbene și cele portocalii, emise de meteorologi, fiind deja ceva „la ordinea zilei”.
Amploarea distrugerilor provocate de fenomenele meteo extreme, în principal vânturi extrem de puternice, uneori asemănătoare chiar cu tornadele devastatoare de care auzeam înainte în alte zone ale Terrei, combinate cu ploi torențiale, trăsnete și fulgere, va fi clară abia când situația se va stabiliza și se va trage linie.
Dar numai la nivelul lunii iulie 2023, în urma acțiunii fenomenelor meteorologice extreme, înregistrate succesiv pe raza ocoalelor silvice Broșteni, Crucea, Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Râșca, Mălini și Solca, din cadrul Direcției Silvice Suceava, au apărut doborâturi și rupturi de vânt, în volum total estimat de 168.500 metri cubi, din care 133.800 m.c. în fond forestier de stat.
„Din volumul total estimat, pe o suprafață de aproximativ 200 de hectare, sunt semnalate doborâturi și rupturi de vânt în masă, cu un volum estimat de 67.800 m.c. Cele mai afectate ocoale silvice sunt Crucea, cu un volum total semnalat de 79.100 m.c., din care în masă un volum de 50.800 m.c. pe o suprafață de 121 de hectare, respectiv Broșteni, cu un volum total semnalat de 31.700 m.c., din care în masă un volum de 8000 m.c. pe o suprafață de 42 de hectare”, a precizat Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava.
În total, fenomenele meteo extreme au afectat o suprafață totală de apriximativ 20.000 de hectare de fond forestier de stat și privat, administrat de DS Suceava, dar acestora li se mai adaugă și pagubele produse în alte fonduri forestiere, administrate de ocoale silvice private existente la nivelul județului.
Din cauza distrugerilor, unele zone au devenit total inaccesibile, fiind făcute mari eforturi pentru a se elibera căile de acces, iar apoi să se facă extragerea lemnului afectat, înainte de a fi atacat de dăunători, precum gândacii de scoarță, exitând riscul de a se transforma în focare de îmbolnăvire pentru arborii rămași în picioare.
„Ocoalele silvice organizează în regim de urgență activitatea de punere în valoare cu respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă, în vederea valorificării și evacuării din pădure a masei lemnoase afectate”, a precizat șeful silvicultorilor suceveni.
Suprafața | Volum semnalat (m.c.) | din care în masă: | |
estimată (ha) | Suprafață estimată (ha) | Volum afectat (m.c.) | |
Fond forestier de stat | |||
17.192 | 133.822 | 156 | 56.945 |
Alți deținători cu contracte | |||
2696 | 34.660 | 44 | 10.835 |
Total Direcția Silvică Suceava | |||
19.888 | 168.482 | 200 | 67.780 |