Elevii cu rezultate de top la examenele naționale din acest an, bacalaureat, respectiv evaluare națională, vor fi premiați cu sume consistente.
Ministerul Educației a anunțat, miercuri, 9 august, avizarea proiectului privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale, sesiunea iunie-iulie 2023.
„Astfel, conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu cu media 10 la evaluarea națională va fi premiat cu 2.000 de lei, în timp ce fiecare dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat va fi premiat cu 5.000 de lei”, informează Ministerul Educației.
19 beneficiari în Suceava
În Suceava sunt 17 elevi cu 10 curat la evaluarea națională și două eleve de la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” cu 10 la examenul de bacalaureat, medie obținută după soluționarea contestațiilor.
„Scopul proiectului constă în susținerea activității de înaltă performanță din învățământul preuniversitar”, notează Ministerul Educației.
Costurile totale ale premiilor se ridică la 1.392.000 de lei.
„Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal. În contextul menționat anterior, apreciem că performanța lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată. Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele lor și o invitație către întreaga populație școlară la un învățământ de performanță înaltă”, se mai arată în proiect.
În 2022, stimulentele financiare au avut o valoare de 1.000 de lei pentru absolvenții clasei a VIII-a, și de 3000 de lei pentru absolvenții de liceu cu 10 la bac.