Cei care sunt dornici să ajungă în zona Cetății de Scaun Suceava și a Muzeului Satului Bucovinean au la dispoziție, vineri, sâmbătă și duminică, microbuze TPL, care circulă din oră în oră, după un orar fix.
Microbuzele TPL de pe linia 7 circulă între orele 12.30 și 21.00, pe traseul Stația Centru – Uzina Electrică - Cimitirul Pacea - Cetatea de Scaun a Sucevei - Cimitirul Pacea - Uzina Electrică - Stația Centru.
Plecările din stația Centru sunt la orele 12.30, 13.30, 14.30 … 20.30, iar de la Cetatea de Scaun a Sucevei la 13.00, 14.00, 15.00 ... 21.00.
Această facilitate de transport public în comun a fost introdusă de conducerea Primăriei Suceava, ținându-se cont de faptul că în lunile iulie și august sunt organizate diferite evenimente în zona Muzeului Satului Bucovinean și a Cetății de Scaun a Sucevei.
Chiar dacă în acest final de săptămână nu are loc nici un festival în acea zonă, în Sala Voievozilor din Cetatea de Scaun a Sucevei puteți vizita, în perioada 1 – 30 august 2023, expoziția de fotografie „Povești dintre ziduri” – Suceava Medievală prin obiectiv, realizată de artistul fotograf Alin Leancă.
Săptămâna viitoare, în perioada 11 - 13 august, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei va avea loc Bucovina Motorfest, organizat de Legio Phoenix MC România.
Ulterior, în perioada 17 – 20 august 2023, sunteți așteptați la o nouă ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, cu evenimente organizate atât în Cetate, cât și la Muzeul Satului.