Activitatea Serviciului de Permise Suceava este îngreunată de numărul mare de persoane care se prezintă la depunerea actelor la alte ore decât cele la care s-au programat online. În cursul zilei de miercuri cititorii Monitorului de Suceava au sesizat faptul că la Serviciul Permise Suceava din incinta Iulius Mall erau cozi foarte mari la ghișeele instituției, iar orele de programare nu au mai putut fi respectate. Un sucevean care avea o programare pentru ziua de miercuri, la o oră din jurul prânzului, ne-a povestit că înaintea lui erau cel puțin 30 de persoane care stăteau la coadă și după ce a așteptat mai mult timp a renunțat la a mai depune actele pentru preschimbarea permisului de conducere. „Mi-am făcut o programare încântat că se poate face acest lucru și online. Am ajuns cu 20 de minute înainte de ora la care era programarea și am văzut că sunt cozi din zece părți. Nu spunea nimeni unde sunt programările, motiv pentru care după un timp am renunțat. Erau cozi ca în vremurile urâte”, a povestit suceveanul.
Contactat telefonic în cursul zilei de miercuri, șeful Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto Suceava, comisarul-șef Cosmin Butnariu, a spus că aglomerările de la serviciul de permise apar din cauză că cei care au programări la anumite ore vin cu mult timp înainte de ora respectivă și stau la coadă cu speranța că vor reuși să depună mai repede actele atât pentru preschimbarea permiselor, cât și pentru înscrierea la proba practică pentru obținerea permisului.
„Sunt persoane care au programări la ora 15:00, de exemplu, și vin la ghișeu încă de dimineață și se așază la rând. Pentru a evita aceste situații lucrătorii serviciului le transmit permanent să vină la orele de programare. Din păcate, însă, sunt foarte multe persoane care nu respectă acest lucru”, a spus Cosmin Butnariu. El a precizat că în cursul zilei de marți au fost respectate orele de programare, însă miercuri a fost mai aglomerat decât în alte zile având în vedere că la ghișee s-au prezentat mai multe persoane care doreau să se înscrie pentru proba practică de obținere a permisului.
Cosmin Butnariu a ținut să le transmită tuturor celor care au programări online la Serviciul de Permise Suceava să se prezinte la ghișee la ora respectivă, aceștia având prioritate în fața celor care fie nu au programări, fie încearcă să depună actele mai repede decât la ora la care s-au programat.
De asemenea, el a precizat că începând de luni la Serviciul de Permise Auto va fi deschis încă un ghișeu pentru preluarea actelor.