Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava are, începând de luni, un nou terminal care va dubla capacitatea anuală de procesare a pasagerilor. Inaugurarea Terminalului 2 al aeroportului a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta a precizat că noul terminal a fost construit printr-o investiție a Consiliului Județean, din surse proprii, în valoare de patru milioane de euro. Flutur a spus că prin darea în funcțiune a terminalului 2, capacitatea de procesare a aeroportului crește la 1,5 milioane de pasageri pe an. „Este o investiție care practic dublează capacitatea Aeroportului <Ștefan cel Mare >Suceava în ceea ce privește procesarea pasagerilor. Am urmărit să creăm un confort pentru pasageri. Dacă plecările și sosirile însemnau circa 2.000 de curse pe an, acum se dublează la 4.000 și ajungem la o capacitate de procesare de circa 1,5 milioane de pasageri pe an”, a arătat șeful administrației județene. El a spus că din momentul de față este rezolvată în totalitate problema plecărilor externe. Astfel, din terminalul 1 va funcționa în continuare o zonă pentru plecări, iar în noul terminal vor fi două porți pentru plecări externe. „De asemenea, este rezolvată problema sosirilor, unde se pot procesa circa 200 de pasageri pe oră și e rezolvată și problema preluării bagajelor, pentru că au fost niște lucruri la care trebuie să recunoaștem că nu am mers foarte bine, pentru că numărul de pasageri a crescut, iar capacitatea la Suceava nu a fost pe măsura ritmului de creștere”, a precizat Gheorghe Flutur. El a adăugat că în noul terminal a fost amenajat și un spațiu de 160 de metri pătrați care va fi destinat exclusiv plecărilor interne. Noul terminal dispune de lifturi omologate pentru deplasarea pasagerilor și inclusiv de lifturi pentru persoane cu handicap.
„Sunt condiții civilizate și în primul rând am ținut seama de regulile internaționale, cu sisteme de securitate, cu spații speciale și toate dotările, aer condiționat, căldură, grupuri sanitare corespunzătoare”, a declarat Flutur.
El a ținut să reamintească faptul că în urmă cu șapte ani, în 2016, de la Suceava zburau circa 47.000 de pasageri pe an, iar anul acesta s-au înregistrat 500.000 de pasageri în primele șapte luni. „Estimăm să ne ducem undeva la 850.000 de pasageri anul acesta. Iar anul trecut am avut 764.000 de pasageri. Iar din statistici reiese că 18% sunt pasageri ucraineni. Deci avem un flux mare de avioane aici, la Suceava, de aceea era nevoie de acest terminal 2”, a precizat Gheorghe Flutur. El a mai afirmat că în momentul de față se lucrează deja la studiul de fezabilitate pentru terminalul 3, care va fi construit pe spațiul ocupat acum de clădirile administrative ale aeroportului și pentru care s-a emis deja ordinul de demolare.
„Acest terminal 2 deschide o nouă etapă. De aici mă văd obligat să încep o ofensivă pentru a găsi noi clienți operatori pentru Suceava. Noi avem în momentul de față șapte țări cu 11 destinații pe toată perioada anului. Și mai avem patru țări cu patru destinații pe sezonul de vară, pe turism. Deci 15 destinații în 11 țări, plus un zbor intern la București”, a spus șeful administrației județene.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a declarat că instituția pe care o conduce va construi un nou drum de acces către aeroport, dinspre cartierul Burdujeni, și în același timp urmează să fie extinsă și parcarea aeroportului, care va avea o capacitate de 424 de locuri.
Gheorghe Flutur a mai afirmat că speră ca până la sfârșitul acestui an compania Romatsa să monteze la Aeroportul Suceava noul sistem ILS de aducere a aeronavelor la sol pe timp de ceață, care să permită aterizarea și în condițiile în care vizibilitatea este de până la 100 de metri.