Un câmpulungean în vârstă de 38 de ani, Rareș Hopincă, este noul prefect al municipiului București. Rareș Hopincă ne-a declarat, sâmbătă, că vineri a depus jurământul în calitate de prefect. Acesta a spus că în orașul natal, Câmpulung Moldovenesc, a absolvit Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” și Colegiul Național „Dragoș Vodă”, iar din 2003 locuiește în București. Este licențiat în filosofie și are experiență în management public și în comunicare politică. Este consilier general PSD și fost city manager al sectorului 5 până la revenirea în funcția de primar a lui Cristian Popescu Piedone.
Conform CV-ului, între 2014 și 2018 a avut funcții de director al unor societăți comerciale, iar între 2018 și 2020 a fost coordonatorul programului de asistență tehnică derulat de sectorul 5 cu Banca Mondială.
De asemenea, actualul prefect al Bucureștiului s-a remarcat prin lansarea unui program de regenerare urbană a cartierului Rahova, reabilitarea termică a 100 de blocuri de locuințe, investiții în educație și depunerea de proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile de peste 800 de milioane de lei. Rareș Hopincă este membru PSD din anul 2009, iar din 2019 este președintele executiv al organizației PSD a sectorului 5.