Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan i-a transmis șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, că meritele pentru construcția autostrăzii A7 le are ministrul PSD al Transporturilor. Afirmația a fost făcută după ce în cursul zilei de joi președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost cel care a anunțat că pentru tronsonul autostrăzii între Pașcani și Suceava s-a ajuns la ultima etapă, cea de obținere a avizului de mediu, pentru care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis dosarul complet.
În cursul zilei de vineri, deputatul Gheorghe Șoldan a spus că pentru autostrada A7, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, poate face doar „imnul autostrăzii pe modelul strigăturilor de pe scena de la Câmpulung Moldovenesc”. „Între două hore, Gheorghe Flutur iese astăzi în presă și anunță cum <aduce> autostrada A7 la Suceava”, a spus Șoldan. El a mai adăugat că tot ce a spus joi Gheorghe Flutur despre autostrada A7 a fost anunțat cu o lună înainte de Ministerul Transporturilor. Deputatul social-democrat a precizat că în data de 20 iunie a.c., într-o conferință de presă ținută la Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat referitor la A7 că tronsonul Pașcani – Suceava va fi scos la licitație până la finele lui 2023. Șoldan a mai spus că ministrul Sorin Grindeanu și-a exprimat încrederea că tot în acest an va fi scoasă la licitație și porțiunea de autostradă dintre Suceava și Siret, adăugând că primii kilometri din A7 vor fi dați în folosință începând din 2024.
„Autostrada, domnule Flutur, se face de constructor român, cu fonduri europene și ministru PSD. Dumneavoastră vedeți-vă de drumurile județene care sunt praf”, i-a transmis Gheorghe Șoldan președintelui Consiliului Județean.