Duminică, 30 iulie, de la ora 12.00, parcarea din zona centrală a municipiului Rădăuți va găzdui două competiții sportive care au în comun pasiunea pentru mersul pe bicicletă – Campionatul Național de Trial Bike și “Micul trialist” - concurs cu biciclete pentru copii.
Ajunsă la cea de-a 4-a ediție, competiția “Micul trialist” este organizată pe cinci categorii de vârstă: Mini 3-5 ani, Junior 6-8 ani, Avansat 9-11 ani, Expert 12-14 ani, Master 15-16 ani.
Copiii vor avea pregătit un traseu plin de provocări, creat din mini-rampe și jaloane, care va fi trasat cu creta până la linia de final.
Micii concurenți vor avea nevoie obligatoriu de cască de protecție, bicicletă și chef de distracție.
Fiecare ,,Mic Trialist” va primi un pachețel de start la înscriere, toți cei care au participat vor pleca acasă cu diplome de participare, iar pentru cei de pe podium vor fi premii garantate.
După finalizarea concursului toți participanții sunt invitați să rămână pentru spectacolul pe care îl vor oferii cei mai buni rideri din România la Campionatul de „trial bike”.
Înscrierea oficială se face la fața locului sau cu rezervare din timp, la 0749 767 413 - Denisa Mereșan.
Trial Bike este un sport individual ce presupune parcurgerea unui anumit traseu cu bicicleta, peste diferite obstacole, fără ca sportivul să le atingă decât cu pneurile.
Campionatul va cuprinde două provocări: „Dual Trial” și „Side Over”.
La prima probă, „Dual Trial”, participanții se vor întrece pe două trasee identice construite din OSB/grinzi/paleți. Cu porțile de Start și Finiș marcate, bikerii se vor lupta pentru a termina primii traseul.
La a doua probă, „Side Over”, concurenții vor avea o bară de aluminiu susținută de 2 stâlpi metalici numerotați în centimetri. Fiecare rider va avea două șanse de a sări peste bară, iar înălțimea va crește gradual doar pentru cei care depășesc cu succes nivelul anterior.