Autoturismul care a ars violent joi seară pe centura ocolitoare a municipiului Rădăuți este un BMW seria 5, din 2012, paguba suferită de proprietar fiind de aproximativ 10.000 de euro.
Joi, în jurul orei 19.00, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de către un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Satu Mare, care a anunțat că i-a luat foc mașina pe centura ocolitoare a municipiului.
Tânărul se deplasa pe direcția de la Rădăuți spre Horodnic de Jos, iar la un moment dat a sesizat că de sub autoturism iese mult fum. Tânărul a oprit mașina, însă nu a avut timp să facă prea multe, focul extinzându-se în scurt timp.
La sosirea echipajului de pompieri la fața locului s-a constatat că ardea generalizat întreg autoturismul.
Având în vedere de unde a pornit incendiul, cauza probabilă este un scurtcircuit la instalația electrică din zona motorului.
Autoturismul distrus avea numere provizorii și nu era asigurat CASCO.