Un bărbat de 63 de ani, din Rădăuți, și-a găsit sfârșitul joi seară, în timp ce mergea spre propria casă. Puțin după ora 22.00, bărbatul a intrat în scara blocului unde are apartamentul. În timp ce urca scările de la parter spre etajul unu, s-a dezechilibrat și a căzut pe spate. Impactul cu pardoseala din beton s-a dovedit unul extrem de dur, care i-a provocat un traumatism cranio-cerebral extrem de sever.
La fața locului au mers două echipaje de ambulanță, care au procedat la acordarea de îngrijiri medicale, concomitent cu efectuarea masajului cardiac. Ulterior, sexagenarul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți în stare de stop cardio-respirator resuscitabil. Manevrele se resuscitare au continuat până aproape de miezul nopții, când s-a constatat decesul.