Una dintre cele mai cunoscute trupe de gothic metal din Europa și chiar la nivel mondial, Moonspell, va concerta la ediția de anul acesta a festivalului „Bucovina Motorfest”, care va avea loc în perioada 11-13 august, pe platoul Cetății de Scaun din Suceava. Moonspell este o trupă rock din Portugalia, fiind formația cea mai cunoscută a rock-ului din această țară. Moonspell are o activitate de trei decenii și nu mai puțin de 12 albume de studio, printre cele mai cunoscute piese numărându-se „Alma Mater”, „Vampiria”, „Opium”, „Full Moon Madness” sau „Extinct”.
Potrivit organizatorilor, ediția de anul acesta a „Bucovina Motorfest” va fi fără doar și poate una dintre cele mai mari de până acum, atât din punct de vedere al formațiilor care vor concerta, cât și al numărului de participanți, atât motocicliști, cât și spectatori. „Bucovina Motorfest”, una dintre cele mai mari întruniri de motocicliști din țară, este organizată de clubul Legio Phoenix MC România. Și la ediția de anul acesta organizatorii au pregătite concerte de rock, expoziția motocicletelor, concursuri pentru motocicliști, cascadorii pe două roți și o paradă moto.
În ceea ce privește concertele, pe lângă Moonspell, la ediția de anul acesta sunt anunțate deja nume mari ale rockului românesc, respectiv trupele Phoenix, Bucovina, Alternosfera, Vița de Vie sau Implant pentru Refuz. Pe scena festivalului vor mai urca trupele Odyssey, Nocturnal, Armada și Stone Kissed. Concertele vor avea loc în fiecare seară a festivalului, de vineri până duminică, programul exact urmând să fie anunțat în perioada următoare. Organizatorii au pregătit și o tombolă cu superpremii. Pentru ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit două premii mari, respectiv două motociclete, un chopper și una de viteză. De asemenea, vor mai fi premii în vouchere oferite de BMW Motorrad și Novaoptic. La tombolă vor putea participa toți cei care vor achiziționa o brățară „Bucovina Motorfest”. În cadrul festivalului, sâmbătă, 12 august, va avea loc și o demonstrație de cascadorii pe două roți, la Iulius Mall Suceava, intrarea fiind liberă. Cascadoriile vor fi efectuate de doi motocicliști din Ungaria. Parada de anul acesta va avea loc de pe platoul Cetății de Scaun și până în parcarea Iulius Mall.
De precizat că pentru ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit un spațiu mult mai mare atât pentru zona în care se desfășoară concertele, cât și pentru zonele de parcare și camping.
În ceea ce privește biletele, acesta pot fi achiziționate în momentul de față de pe platforma iabilet.ro. La momentul actual prețul unui abonament pentru trei zile este de 166,4 lei, iar brățara pentru participarea la tombolă are un preț de 41,6 lei. La tombolă vor fi înscriși şi cei care vor cumpăra tricoul oficial al festivalului. Abonamente pentru cele trei zile vor putea fi achiziționate și de la intrarea la festival, la prețul de 190 de lei. Vor putea fi achiziționate bilete și pentru o singură zi de festival, iar motocicliștii care vor fi prezenți vor avea parte de un preț tarif special, redus, pentru intrare.