Festivalul de Muzică Ușoară pentru Tineret „Vis de stea” de la Moinești, ediția a XII-a, desfășurat, în perioada 21-23 iulie 2023, în Parcul Băi, a adunat peste 200 de participanți, printre care și 22 de tineri suceveni, care au obținut importante premii și mențiuni.
Este al doilea an consecutiv când elevii clasei de canto - muzică ușoară de la Romantic Art Music School Suceava au participat la Festivalul „Vis de stea” de la Moinești, organizat de Asociația Culturală M. Y. Music Art, în parteneriat cu Primăria Municipiului Moinești. Sucevenii au concurat cu zeci de tineri talentați din țară și din Republica Moldova.
„Artiștii suceveni au urcat pe scenă încrezători, cu sufletul plin de iubire pentru muzică și au dăruit publicului tot ce au putut mai bun și mai frumos prin prestația lor artistică”, a spus profesorul coordonator Mihaela Gabriela Morar.
PalmaresulRomantic Art este următorul: la Secțiunea Debut: Categoria 4-6 ani,Amelia Roată – Mențiune; Categoria 7-9 ani,Beatrice Vultur - Premiul II, Sofia Bestiuc - Premiul III; la Secțiunea Soliști: Categoria 4-6 ani,Ava Băițan - Premiul II,Cataleea Leonti - Premiul III, Natalia Costea – Mențiune,Sara David – Mențiune,Anabel Ungureanu – Mențiune, Categoria 7 ani, Ana Achiricesei - Premiul III,Antonia David – Mențiune,Alexandru Dumitriu – Mențiune, Categoria 8 ani, Sara Tîrnoveanu – Trofeu, Petruța Crețu - Premiul II, Categoria 9 ani, Robert Tipa - Premiul II,Maria Crețu - Premiul III, Categoria 10 ani, Luca Dume - Premiul III,Maria Grig - Premiul III, Natalia Nastasă - Premiul III,Roberta Pascari – Mențiune, Categoria 11 ani, Sofia Nacu - Premiul II, Categoria 12 ani, Amalia Luca - Premiul I, Sonia Dume - Premiul II.
Prof. Mihaela Gabriela Morar transmite mulțumiri organizatorilor: Asociației Culturale M. Y. Music Art și Irinei Pashalov, distinsului juriu format din nume sonore ale culturii și muzicii românești (Mihai Alexandru, Crina Mardare, Nico Matei, Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Viorel Gavrilă, Claudiu Bulete, Bogdan Dragomir, Daria Tanasă și Alexandra Pashalov), pentru obiectivitate și corectitudine, felicitând în același timp toți copiii și tinerii care au participat în competiție.