Trei adulți și un copil au ajuns la spital, luni după-amiază, după ce autoturismul cu care se deplasau regulamentar a fost lovit destul de violent de un alt autoturism care a intrat pe contrasens. Este vorba de accidentul produs luni, în jurul orei 17.00, pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei.
Din cercetările polițiștilor de la Vatra Dornei rezultă că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, în timp ce conducea un BMW, pe direcția Bistrița către Vatra Dornei, într-o curbă la dreapta, pe fondul neatenției în conducere (probabil alte preocupări), a pătruns cu mașina pe sens opus, în coliziune frontală cu un autoturism Renault condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, localnic din Vatra Dornei, care circula regulamentar din sens opus.
Șocul a fost resimțit mai puternic de oamenii din Renault.
Au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei șoferul, o pasageră de 20 de ani, o altă pasageră de 54 de ani și un băiat de 9 ani, toți din Vatra Dornei.
Primele investigații medicale au indicat că cei patru au suferit leziuni ușoare.
Cei doi șoferi au putut fi verificați cu aparatele etilotest, nefiind băuți.