O tânără încondeietoare din Poiana Stampei, Nicoleta Pralea Spînu, elevă în clasa a VIII-a la școala gimnazială din localitate, membră a Cercului „Micii meșteșugari”, prof. coordonator Dorina Paicu, a impresionat juriul de la Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale” cu „Oul cu bundiță”, pentru care a obținut Locul I.
Vă întrebați, desigur, care este povestea „Oului cu bundiță”. Am aflat de la prof. Dorina Paicu că „Oul cu bundiță” este o invenție a meșterului popular Elena Todașcă, care a apărut în anii 60’, „la îndemnul cercetătorilor Zahacinschi, care au considerat oportună eternizarea modelului de pe frumoasele bundițe de Poiana Stampei pe oul pictat în culori, cu o tehnică destul de complicată”.
Modelul s-a răspândit în zona Dornelor, dar cele mai frumoase bundițe se lucrează tot de către meșterii populari din localitate și în cadrul Cercului „Micii meșteșugari”, de la Școala Poiana Stampei, coordonat de prof. Dorina Paicu.
Certificarea valorii „Oului cu bundiță” s-a realizat de această dată prin intermediul elevei Nicoleta Pralea Spînu, o talentată încondeietoare, care a pictat inclusiv pe ou de struț.
Eleva a făcut parte din lotul sucevean la Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale”, ce s-a desfășurat, în perioada 20-23 iulie, în Dumbrava Sibiului, și a obținut Locul I atât pentru măiestria în tehnica încondeierii, cât și pentru costumele populare pe care le poartă și cunoștințele de etnografie și folclor pe care le deține.
„Felicitări pentru asigurarea continuității tradițiilor autentice și pentru promovare. Îi dorim Nicoletei mult succes în proiectele viitoare. Ne bucurăm că va fi elevă la Colegiul Național <Mihai Eminescu> și a optat pentru cariera didactică, fiind convinși că va reveni în comunitate, să fie o talentată învățătoare, alături de următorii elevi ai școlii. Aprecieri deosebite se îndreaptă și către mama Nicoletei, meșterul popular Lucica Pralea Spînu, pentru creșterea frumoasă, pentru transmiterea meșteșugului și pentru colaborarea cu școala”, ne-a mai spus prof. Dorina Paicu, de la Școala Gimnazială Poiana Stampei, îndrumătoarea elevei câștigătoare la olimpiada națională.