Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Dolhasca, a fost protagonistul unui eveniment care i-a adus un dosar penal. Miercuri după-amiază, după ce a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, Vasile Grosu s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf care era parcat în zona centrală a orașului, între un autoturism marca Skoda și unul marca Porsche. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, în timp ce încerca să plece din centru, șoferul a lovit cele două mașini.
Totul a fost observat de un agent de poliție aflat în timpul liber. Acesta și-a anunțat colegii și până la sosirea acestora l-a imobilizat pe șoferul care abia se mai ținea pe picioare. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției Dolhasca, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a-i fi luate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Numai că, la spital, șoferul a refuzat să dea probe de sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.