245 de elevi și preșcolari, din 26 de judeţe, au participat la Concursul Național de Teologie și Artă Sacră „Icoana din sufletul copilului”, ediția a IV-a, competiție organizată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, în parteneriat cu Sectorul Educațional – Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Proiectul este dedicat elevilor și preșcolarilor cu aptitudini artistice, iubitori și păstrători ai tradiţiei şi spiritualităţii creştine, din judeţul Suceava şi din toată ţara.
Am aflat de la arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, că acest concurs, desfășurat recent la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, a avut două secțiuni: secțiunea „Icoană”, în cadrul căreia au fost realizate și jurizate reprezentări iconografice ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale sfinților apropiați ai copiilor, realizate de elevi și preșcolari cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, și secțiunea „Creații literare”, cu două subsecțiuni, „Proză scurtă” și „Poezie”, la care cei doritori au putut să se înscrie trimițând compoziții proprii, cu titlu la alegere, care să se încadreze în tematica dată, ,,Icoana din sufletul copilului”, sau în tematica stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2023, ,,Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.
Distincții pentru premianți
La etapa propriu-zisă a concursului, desfășurată în sălile de clasă ale seminarului teologic sucevean, au fost prezenți, pe lângă elevii și preșcolarii înscriși în competiție, prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Daniela – Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul IȘJ Suceava, și părintele arhidiacon Ionuț Isopescu, consilier al Sectorului Educațional – Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Elevii și preșcolarii înscriși pentru participare directă la concurs au zugrăvit, cu emoție, pe hârtie, pe sticlă sau pe lemn chipuri sfinte, arătând că, încă de mici, știu să împletească munca cu rugăciunea, pentru a deschide lor și celor din jur ferestre către Dumnezeu. Spre finalul întâlnirii, participanții care s-au evidențiat prin lucrările realizate au fost premiați”, a mai spus arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă. Elevii premianți, „mici iconari”, au primit Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.