La nivelul județului Suceava sunt 117 solicitanți care vor să împădurească terenurile pe care le dețin, cu fonduri din PNRR, suprafețele verificate și avizate până în prezent depășind 188 de hectare – anunță Garda Forestieră Suceava.
„Chiar dacă această campanie națională de împădurire s-a lansat târziu, la finele lunii noiembrie 2022, avem deja rezultate concrete în teren. Primul proiect din cadrul acestei măsuri s-a implementat cu succes, fiind împădurită o suprafață de 3,41 ha de teren agricol slab productiv cu specii forestiere de mare valoare economică, și anume stejar, paltin, frasin și cireș păsăresc”, a declarat Mihai Gășpărel, șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Cu toate că județul Suceava nu duce lipsă de suprafețe împădurite, fiind județul cu cel mai mare procent de păduri din suprafața totală a lui, majorarea acestor suprafețe nu poate avea decât un efect pozitiv pe viitor, prin perspectiva schimbărilor climatice și a fenomenelor meteorologice extreme care se manifestă din ce în ce mai frecvent.
„Până la această dată (19.07.2023), la nivelul întregului județ s-au înscris pe platforma dedicată acestui program 117 solicitanți, din care 107 sunt persoane fizice, 5 sunt persoane juridice (SRL) și 5 sunt UAT-uri (Câmpulung Moldovenesc, Poiana Stampei, Todirești, Mănăstirea Humorului, Ilișești).
Tot până la această dată s-au verificat și emis avize de principiu privind demararea elaborării proiectelor de împădurire pentru 34 de amplasamente, având o suprafață cumulată de 188,37 ha.
Cele mai mari suprafețe pentru care s-au emis avize de principiu sunt în ordine cele solicitate de UAT Câmpulung Moldovenesc - 59,42 ha, UAT Todirești - 42,42 ha și o persoană fizică cu o suprafață de 20,05 ha”, a explicat inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava.
De asemenea, s-au depus, verificat și aprobat pentru finanțare două proiecte aparținând unor persoane fizice, având o suprafață totală de 6,74 ha. Pentru acestea s-au semnat și contractele de finanțare, valoarea lor fiind de 733.923 lei.
Pentru a stimula implicarea pe viitor a mai multor UAT-uri în accesarea acestui program, la nivel de minister s-au făcut mai multe demersuri pe lângă Comisia Europeană și s-a obținut modificarea schemei de ajutor de stat prin includerea în categoria cheltuielor eligibile a celor făcute pentru întreținerea culturilor nou înființate (întreținerile și completările necesare de efectuat în anul II și III), aceste cheltuieli fiind până acum în categoria celor neeligibile.
În acest sens, în cel mai scurt timp vor fi modificate și actuala schemă de ajutor de stat și ghidul specific aferent, iar după această modificare în mod cert va crește și interesul UAT-urilor în accesarea acestui program.