Polițiștii de frontieră de la Satu Mare au depistat, luni noapte, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, un sucevean în vârstă de 28 de ani care figura cu mențiunea de urmărit, având emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse.
Bărbatul se prezentase în vamă pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din România.
Polițiștii au constatat că acestuia nu i se poate permite continuarea călătoriei și ieșirea din țară deoarece pe numele său figura, din 4 iulie, un mandat emis de Judecătoria Suceava.
Conform mandatului, suceveanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani, șapte luni și 10 zile pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Așadar, o pedeapsă destul de consistentă, care cumulează mai multe infracțiuni.
Suceveanul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare, care l-au condus în penitenciar.