La Vatra Dornei începe astăzi, 18 iulie, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional al ansamblurilor folclorice ale copiilor și tinerilor (in memoriam prof. Gavril Moroșan). Anul acesta, alături de ansamblurile din țară sunt invitate ansambluri din Hawaii, Mexic și Georgia. Invitați speciali, Fanfara Rotari – Vaslui și Școala de dans românesc Larisa și Marin Barbu.
Timp de două zile, pe 18 și 19 iulie, începând cu ora 17, vor avea loc spectacole concurs pe scena amenajată în Parcul municipal din orașul stațiune, iar pe 20 iulie, de la ora 16, va avea loc Spectacolul de Gală.
Proiectul este derulat de Clubul Copiilor Vatra Dornei, este susținut de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar județean Suceava, Consiliul Județean Suceava, Primăria Vatra Dornei, Asociația Plaiurile Dornelor și are loc cu sprijinul mai multor sponsori din Vatra Dornei.