Un bărbat de 61 de ani, din Vicovu de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de șantaj. Mai exact, Gheorghe Ursachi a împrumutat unei familii o sumă de bani, iar ulterior a cerut o camătă uriașă. Acesta a dat în luna aprilie banii în două tranșe, o dată suma de 4.000 de euro, iar mai apoi 7.300 de dolari.
”I-a constrâns psihic și moral pe o femeie de 48 ani și pe soțul acesteia, prin amenințări indirecte, că îi va evacua din locuința ce le aparține în fapt, ca urmare a două împrumuturi acordate acestora în cuantum de 4.000 euro și 7.300 de dolari americani, cu scopul de a dobândi în mod injust suma de 120.000 de euro sau imobilul în care aceștia locuiesc”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava. Cei doi soți au decis să înainteze plângere penală, iar în cursul zilei de joi a fost organizat un flagrant. Mai exact, Gheorghe Ursachi a fost săltat de polițiști din parcarea unui magazin din Vicovu de Sus, după ce mai devreme ieșise din locuința celor doi soți care erau victimele șantajului. A fost percheziționat, iar asupra lui s-au găsit 3.000 de euro, o parte din bancnote fiind marcate de polițiști. Ulterior, s-a realizat și o percheziție la domiciliul suspectului, de unde au fost ridicate mai multe probe. Interesant este că cei doi soți îi dăduseră înapoi o sumă importantă de bani, de circa 40.000 de euro, dar bărbatul de 61 de ani avea cu totul alte planuri.