Peste 50 de școli de vară vor fi organizate în această vacanță, în unitățile de învățământ din județul nostru.
Școlile de vară pentru copiii de vârstă preșcolară, elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal au tematici variate: abilități de viață, educație pentru timp liber, educație remedială, dezvoltare socio-emoțională, tehnico-științifice, de dezvoltare personală, cultural-artistice, educație out-door sau de dezvoltarea a competențelor lingvistice, literație sau voluntariat.
Potrivit prof. Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare, au fost evaluate și aprobate 52 școli de vară – educație nonformală și activități extrașcolare, care se vor desfășura până în luna septembrie 2023, școli organizate de unități școlare din județul Suceava, în parteneriat cu alte organizații sau instituții.
Oferta educațională pentru perioada de vară este propusă pentru peste 4.000 de copii și elevi din mediul rural și urban, prin activități extrașcolare, de învățare nonformală și de educație out-door.