Inginerul Mircea Alexandru Bejinaru a preluat, de luni, funcția de șef al heliportului pentru elicopterele SMURD al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, pe care a câștigat-o prin concurs.
Mircea Alexandru Bejinaru are 28 de ani, este inginer în transport maritim și fluvial, absolvent a Universității Maritime din Constanța. Conform CV-ului, în perioada 2016-2020 a lucrat ca ofițer de punte maritim pentru compania daneză de transport internațional maritim Maersk Line, iar din 2021 a venit în Suceava și a fost consilier pentru investiții la Primăria Suceava. Din 2022 urmează studii de master în inginerie energetică la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Inginerul Bejinaru are certificări pentru competențe la nivel avansat de limba engleză (C1); de prim ajutor medical; utilizarea mijloacelor de supraviețuire altele decât bărcile de salvare; comunicare serviciu mobil maritim și serviciu mobil maritim prin satelit; prevenirea și lupta contra incendiilor; managementul resurselor umane și aplicarea principiilor de conducere și munca în echipă.
Menționăm că după trei runde de concurs, toate cele 5 posturi vacante de la heliport au fost ocupate. Rezultatele finale afișate miercuri după-amiază arată că au fost admiși candidații pentru posturile de manager de siguranță, de responsabil cu securitatea aeronautică și de manager de calitate. După ce toți își vor prelua posturile, vor trebui să urmeze un curs de specializare, iar cel mai târziu în această toamnă heliportul ar putea deveni operațional.