Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că Primăria Vulturești a obținut finanțarea pentru un nou proiect important pentru această comună. Gheorghe Șoldan a precizat că în cursul zilei de miercuri a fost prezent alături de primarul din Vulturești, Cornel Salamaha, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la semnarea contractului prin care această comună a obținut o finanțare pentru asfaltarea drumului comunal 4, Giurgești – Valea Glodului - Osoi. El a arătat că prin proiect se vor moderniza 4,84 kilometri de drumuri, iar valoarea investiției este de 9.186.381 de lei, din care 8.915.656 de lei sunt fonduri de la bugetul de stat.
„Deși comuna Vulturești este una dintre unitățile administrativ-teritoriale din județ cu un buget destul de mic, primarul Cornel Salamaha, ca un bun gospodar, a reușit să atragă mai multe proiecte de investiții în localitatea pe care o gospodărește.
Cel mai recent exemplu este chiar acest proiect finanțat astăzi prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, a declarat Șoldan. El a adăugat că tot prin acest program urmează să fie finanțate alte două proiecte importate la Vulturești, construcția podului de la Valea Glodului și reabilitarea celui de la Giurgești. Deputatul PSD de Suceava a mai spus că în perioada următoare va începe și proiectul de modernizare a drumului comunal 1 Merești – Udești, din fonduri proprii ale primăriei Vulturești, iar la Compania Națională de Investiții există un alt proiect important pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului uman din Pleșești.