Încă două zile reuşite, plus fenomenalul Philip Sayce!

După ce vineri, în ziua deschiderii ediţiei a XIV-a a Festivalului de blues, am fost udaţi, am dârdâit şi ne-am încălzit abia spre sfârşit, cu senzaţionalul jam session de pe scenă, ziua a douane-a adus soarele mult dorit, astfel că şi publicul s-a adunat în număr semnificativ mai mare. Prestaţiile artiştilor au fost de o mare diversitate, deschiderea făcând-o fosta câştigătoare de la Vocea României Junior, ediţia 2018, Maya Ciosa (& Band). Vocea foarte bună, însă blues-ul a fost mai degrabă jazz, conservatorista Maya şi băieţii din grup fiind parcă prea "tehnici", prea profunzi pentru ceea ce înseamnă o seară de blues.

Primiţi mereu cu căldură, Mike Godoroja & The Blue Spirit au adus în deschiderea recitalului un omagiu lui Robert Johnson, ne-au încântat apoi cu prelucrarea unei piese monumentale de-ale lui Dan Andrei Aldea, încheind cu o altă prelucrare de excepţie: "Gallows Pole", piesa lui Lead Belly, făcută cunoscută în lumea întreagă de Led Zeppelin. Au venit apoi Marius Dobra Band, "austriacul" fiind caîntotdeauna însoţit de muzicieni de excepţie, publicul fiind topit de prestaţia lui Matthias Ihrybauer la clape. Întregul recital a fost de mare calitate, arătându-ni-l pe Marius Dobra într-o formă de zile mari. Finalul serii i-a aparţinut lui Alice Armstrong, o vocalistăformidabilăşi un entertainer de excepţie. Alături de ea, alte două prezențe feminine: la tobe şi, respectiv, backing vocal, aceasta de la urmăetalând o voce năucitoare în momentele în care a preluat solistica vocală în piesa de final, "Speed Dial", single-ul lansat de curând şi care ne-a pus în mişcare pe toţi cei prezenţi. Dacă mă întrebaţi pe mine (dar şi pe mulţi dintre cei cu care am dezbătut cazul), vocea acesteia e chiar mai bună decât a lui Alice!

Duminică, 9 iulie

Obişnuitul pelerinaj de dimineaţă

Înainte de prânz, ne-am dat întâlnire, caîn fiecare an în zilele Festivalului, la mormântul lui Fane Adumitroaie, pentru a-i aduce cuvenitul omagiu prietenului nostru care dă numele Festivalului. Au fost acolo Laura, soţia şi marea iubire a lui Fane, cea care a refuzat să-şi mai schimbe vreodată numele de Adumitroaie, plus câţiva prieteni de-ai lui Fane, iar de cântat au făcut-o Vali Răcilă(însoţit şi acum de David, puştiul din care va ieşi în curând un bluesman de mare calitate) şi Hanno Hoefer. S-a cântat exact ce vă imaginaţi, iar Fane cu siguranţă că s-a bucurat Acolo. Mie mi-a mers la suflet mai ales "You Got the Silver", iar pentru cadimineaţasă fie memorabilă, "cântarea" s-a mutat câţiva metri mai încolo, unde odihneşte de vreo juma' de an şi "Droguleț" (Viorel Lepcaliuc), şi el cândva chitarist, prieten cu Vali şi cu Hanno.

Ultima seară: Fenomenul planetar Philip Sayce

Ultima seară a Festivalului a debutat cu Wanted, un grup de viitor, care ne-a plăcut nu numai fiindcă vocalistul este sucevean ori fiindcă ne-a povestit că una din cele mai grozave momente din viaţa sa a fost cel când, la ediţia din 2019 a Festivalului, l-a văzut aici pe idolul său, Robben Ford. După ei, a urcat pe scenă un trio numit Axis, din a cărui componențăam înţeles că fac parte şi doi sârbi, alături de Dan Iliescu, vocal şi chitară. Vă mărturisesc că deşi îl apreciez pe Dan, produsul muzical m-a dezamăgit, cei 3 părând adesea că interpretează chestii diferite. Penultimul nume din Festival, Rareş Totu's Midnight Sun,a adus ceea ce se aştepta: câteva solouri de o calitate excepţională ale lui Rareş, puţin mâhnit că nu a putut fi alături de el şi de noi Aminda, a cărei stare de sănătate nu i-a permis acest efort.

Închiderea Festivalului a făcut-onu un chitarist, nu un compozitor, nu un muzician excelent, ci unul de-a dreptul fenomenal: Philip Sayce, galezul devenit canadian şi ulterior american, aflat într-un turneu mondial in care şi-a găsit timp pentru a ajunge şi la noi. Noi, cei care am mai văzut chitarişti live (inclusiv pe deja amintitul Robben Ford, pe Josh Smith, chiar şi pe Eric Gales, ca să nu mai spun şi despre Lance Lopez,care a cântat la "Thales" Fălticeni în 2010!) şi l-am văzut alaltăieri seară şi pe Philip Sayce, am căzut de acord că e chiar mai impresionant decât aceştia! Că suntem privilegiaţi să-l fi avut în faţa ochilor şi de a-l fi ascultat pe uluitor de rapidul chitarist care a purtat şi un dialog de o eleganță şi de o profunzime cu totul speciale cu publicul, într-o engleză de o acurateţe pe care n-am fi bănuit-o posibilă la un galez.

A fost finalul apoteotic al uneia din cele mai bune ediţii ale Festivalului, fapt ce mă face să-i mai aduc încă o dată toate mulţumirile lui Bobby Stroe, să-i urez putere şi răbdare şi de acum înainte, pentru a ne mai bucura sufletele cu asemenea evenimente. Un salut respectuos şi instituţiilor care au contribuit la reuşita acestui Festival, în primul rând Primăriei, Consiliului Judeţean şi Centrului Cultural Bucovina, Jandarmeriei şi ISU, prezențe discrete în peisajul evenimentului. De asemenea, mulţumiri tuturor sponsorilor.