Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 31 iulie – 11 august 2023, activitatea educativă pentru elevi „Arma medievală și rolul ei”. Atelierul este structurat pe două perioade: 31 iulie – 4 august și 7-11 august. Taxa de participare este de 40 lei/săptămână, de luni până vineri, între orele 10:00-14:00.
Grupa de lucru la atelier trebuie să fie de minimum zece participanți. La atelier pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani.
În cadrul atelierului se vor desfășura activități teoretice și practice cu privire la arsenalul militar din Evul Mediu în Țările Române.
Participanții vor confecționa replici ale unor arme albe și armuri medievale (spade, săgeți, arcuri, coifuri, cămașă cu zale, sulițe), răspunzând astfel nevoilor de cunoaștere prin descoperire, o modalitate de relaționare între muzeu și public.
Copiii au ocazia să exerseze tehnici de tras cu arcul sub îndrumarea unui specialist.
Printre cele mai competitive arme din perioada Evului Mediu, după cum spun reprezentanții muzeului, sunt: arbaleta, catapulta, buzduganul, tunul sau arme ușoare de corp, precum sabia, arcul, pumnalul, sulița.
„Armura integrală sau părți din suprafața protejată a corpului luptătorului era compusă din cămașă cu zale, coiful, cotiere, scut, apărători de brațe și genunchiere folosite ca mijloace de apărare. Mânuirea armelor albe presupunea o bună condiție fizică, un antrenament intens și desigur precizie și curaj”, au mai spus responsabilii proiectului educațional pentru copii. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Cetatea de Scaun, Casa Custodelui, telefon: 0784 275 644.