Un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus, care monitoriza traficul de pe aria de competență în noaptea de duminică spre luni, a oprit, puțin după miezul nopții, pe raza satului Costileva de Sus, comuna Ulma, un autoturism Mitsubishi Shogun la volanul căruia era un tânăr.
După ce a tras pe dreapta, tânărul le-a spus senin polițiștilor că nu are nici un document asupra sa, nici documente personale și nici ale mașinii.
Au urmat verificările suplimentare, iar în scurt timp s-a stabilit că cel de la volan are 17 ani, este din Brodina și, evident, nu are permis de conducere.
Adolescentul a fost condus la sediul Postului de poliție Ulma, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul are ITP expirat din data de 12 mai 2017 și nu deține o poliță de asigurare RCA valabilă.
Tânărul a fost verificat și cu etilotestul, stabilindu-se că nu era băut.
Polițiștii au deschis dosar penal cu privire la infracţiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Pentru celelalte abateri urmau să fie aplicate sancțiuni contravenționale.