Nouă reviste școlare au fost premiate în cadrul etapei naționale a Concursului de reviste școlare și jurnalistică.
Este vorba despre „Vis de luceferi" - Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava; „Interferențe" - Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Rădăuți; „Generații 43"- Școala Gimnazială „Bogdan Vodă" Rădăuți; „Seven arts" - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod" Suceava; „ROpot" - Școala Gimnazială Berchișești; „Altfel" - Liceul Teoretic „I. Luca" V. Dornei; „Muguri" - Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuți; „Lyceum" - Colegiul Național „Dragoș Vodă" Câmpulung Moldovenesc; „Deveniri" - Colegiul „Alexandru cel Bun" Gura Humorului.
Criteriile de evaluare au urmărit originalitate în elaborarea subiectelor, corectitudinea coținutului științific, folosirea vocabularului și a exprimării corecte, ineditul titlului, prezentarea grafică și estetică, abordare critică, valoarea instructiv-educativă a conținutului transmis, complexitatea tehnoredactării etc.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, „revistele şcolare româneşti, scrise şi redactate de elevii din cursul gimnazial şi liceal, au luat naştere în Transilvania, ca un mijloc de conservare şi cultivare a limbii naţionale şi de alimentare a sentimentului patriotic. <Aurora> a fost prima revistă şcolară care a apărut la Blaj în 1834, ca publicaţie a Liceului din puternicul centru de cultură românească din Transilvania. La început, revistele au fost manuscrise şi şapirografiate. După 1860 au început să fie tipărite, iar după 1870 au pătruns şi în Principate prin cărturarii ardeleni veniţi de peste munţi. În 1905 au fost organizate de Spiru Haret şi introduse obligatoriu în şcoli. Au cunoscut o dezvoltare excepţională în perioada interbelică, ca apoi aproape 20 de ani, să fie interzise, fiind înlocuite cu gazetele de perete. Apariţia lor a fost reluată în 1966, în perioada de liberalizare, cunoscând o puternică efervescenţă între anii 1967-1981, când marea lor difuzare (peste 700 de titluri tipărite în Capitală şi în judeţe) a determinat Ministerul Învăţământului să organizeze concursul naţional al revistelor şcolare, urmat anual de tabăra naţională de vară a redacţiilor laureate. După revoluţia din 1989 şi mai ales după 1993, această formă a creaţiei literare şcolare cunoaşte un puternic reviriment”.