Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 1 iul 2023 - Anul XXVIII, nr. 152 (8376)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Lansare, la „Rezonanțe Udeștene”

„Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici, roman autobiografic, „un imn închinat iubirii, iubirii absolute spre care aspiră omul superior”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, a fost lansat, în cadrul Festivalului-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXVII-a, romanul „Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici, roman autobiografic, carte prezentată de doctorul în istorie Alis Niculică de la Biblioteca Bucovinei.

„Condamnat la iubire”, spune Alis Niculică, ni-l dezvăluie pe Mircea Motrici în ipostaza de romancier. „Este un roman de dragoste, scris, după toate indiciile, după vârsta de 30 de ani, lăsat neterminat din cauze externe: evenimentele sfârșitului de an 1989 au adus profunde modificări în societate, iar emulația unui nou început, ale unor noi oportunități în carieră, l-au reorientat pe Mircea Motrici spre alte și alte preocupări. Părăsește postul de electromecanic radio-radiolocație la Aeroportul Suceava (unde lucra din 1978) și, după două încercări în presa scrisă, pline de speranțe, stopate însă rapid din varii motive – ne referim aici la publicațiile efemere Tinerii revoluției (1990) și Dulce Bucovină (1991), Mircea Motrici revine, începând cu anul 1991, la vechea sa dragoste, radioul public (între 1980-1985 fusese colaborator la Radio Iași) și până la sfârșitul prematur al vieții, petrecut în 2007, este corespondent local pentru județul Suceava și acreditat permanent pentru reg. Cernăuți al Societății Române de Radiodifuziune”, a completat Alis Niculică.

Romanul autobiografic a apărut la 16 ani de la despărțirea de Mircea Motrici și în anul în care acesta ar fi împlinit 70 de ani.

În prefața cărții „Condamnat la iubire”, istoricul și criticul literar Nicolae Cârlan amintește că opera literară a lui Mircea Motrici s-a rotunjit acum cu acest bildungsroman – „Condamnat la iubire”, „operă pe care soția și colaboratoarea sa, vrednica Rozalia Motrici, a mai amplificat-o cu câteva titluri recuperate de dânsa din publicistica radiofonică rămasă în studiourile de profil de la Iași și București, cu subiecte elaborate și (bineînțeles) transmise în direct din zona Cernăuților (Nordul Bucovinei) și a Chișinăului (Basarabia – oficial Republica Moldova), din studiouri improvizate ad hoc, dar cu ce priză la publicul românesc atât de emoționat să audă știrea că de la Cernăuți / de la Chișinău relatează / a transmis Mircea Motrici, reporterul postului de Radio Iași sau trimisul special al emisiunii de radio România - Actualități de la București”.

De aceeași părere este și Alis Niculică, cea care a spus că „Rozalia Motrici scoate la iveală din tainice unghere un alt manuscris inedit, pe care îl valorifică printr-o carte nouă, care va fi, credem noi, apreciată de cei care vor alege să cunoască intimitatea sufletului neprețuitului nostru bucovinean Mircea Motrici”. Tot Niculică susține că romanul „Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici,„este un imn închinat iubirii, iubirii absolute spre care aspiră omul superior, dar care, din păcate, nu este înțeleasă și nici împărtășită. (...)Însă eroul cărții, Mircea Motrici, aflat la frumoasa vârstă a primilor ani post-adolescentini, slujind patria în uniforma militară pe care și-a dorit-o cu înflăcărare, nu disperă ci caută și, când crede că a descoperit în sfârșit fericirea, femeia adorată, care îi împărtășește idealul de iubire, dispare. Pentru aceasta compasiunea și spiritul de sacrificiu primează și preferă să renunțe la dragoste pentru a da sens vieții unui alt bărbat aflat pe patul de suferință”.

În prefața cărții „Condamnat la iubire”, istoricul și criticul literar Nicolae Cârlan mai spune că romanul lui Mircea Motrici „se constituie într-o ipostază model de prestație creatoare, pe care cititorul o poate asimila, în pofida unor naivități inerente, cu tentativa unui asalt spre un bildungsroman promițător, pe care mă bucur că am avut șansa de a-l parcurge, cu regretul că accesul la varianta definitivă i-a fost autorului și cititorului săi strict și definitiv interzis”.

Romanul tinereții și iubirilor lui Mircea Motrici se sfârșește brusc, spune în prezentarea sa Alis Niculică, „așa cum brusc și nedrept s-a sfârșit și viața sa. Nu a mai apucat să scrie despre ultima și de fapt marea sa iubire, iubire credincioasă și fără sfârșit, Doamna Rozalia Motrici. Despre aceasta scrie astăzi Doamna Rozalia, cu fiecare carte de restituiri Mircea Motrici pe care o tipărește, cu fiecare pagină corectată cu lacrimile în ochi, căutându-l prin toate ungherele casei natale a lui Mircea Motrici de la Udești, pe care a transformat-o în muzeu. Pentru că, așa cum exclama cu zeci de ani în urmă Mircea Motrici, <Ce forță are iubirea! Ea sparge, ea sparge bariere alunecând în frumusețea clipei. Și merge drept, drept spre culcușuri ferecate cu necunoscute. Aici străfulgerarea iese pe ferestrele de suflet blând, în pas domol, iar cuvintele saltă, saltă ca o căprioară. Și șoaptele, șoaptele între cei ce gândesc la fel. Și tac, și tac împreună>”.Volumul „Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici,  a fost publicat anul acesta, la Iași, la Editura PIM.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici, roman autobiografic, „un imn închinat iubirii, iubirii absolute spre care aspiră omul superior”.
 Vizualizări articol: 784 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici, roman autobiografic, „un imn închinat iubirii, iubirii absolute spre care aspiră omul superior”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei