În cursul zilei de joi, pe unul dintre posturile de televiziune centrale rula în heavy rotation o imagine cu o hartă care ilustra rezultatele evaluării naționale.
Potrivit imaginilor, Suceava era pusă la colțul rușinii cu un număr de peste 1.000 de elevi care au medii mai mici de 5 la examenul de final de gimnaziu, prin concluzie județul nostru figura, potrivit reporterilor, printre județele cu cele mai slabe rezultate la testare. Nici o vorbă despre județele cu cel mai mic procent de promovare – Teleorman (62,1%), Călărași (63,2%), Vaslui (63,7%), Botoșani (66,2%), Ilfov (68,2%), Dâmbovița (69,2%),
Suceava este, într-adevăr, printre județene cu cel mai ridicat număr de elevi cu medii sub 5, dar este județul cu cel mai mare număr de elevi prezenți la evaluarea națională, 6.294, după București și Iași.
Raportat la numărul de elevi, rata de promovare în județ este de 78,3%, ușor mai ridicată față de media națională de 76,2%.
Cele mai bune rezultate, peste 80% promovare, sunt în Cluj, București, Brăila, Galați.
În Suceava au fost 6.614 elevi înscriși, dintre care s-au prezentat 6.294.
Medii sub 5 au obținut 1.363 de elevi, iar pe tranșe de medii peste 5 situația este următoarea: 953 de elevi – medii între 5 și 5,99; 941 de elevi – între 6 și 6,99; 1.028 de elevi – între 7 și 7,99; 1.160 de elevi - între 8 și 8,99; 834 de elevi - între 9 și 9,99.
675 de contestații
După afişarea rezultatelor la evaluarea naţională de la clasa a VIII-a, elevii suceveni au depus 675 de contestații, fiind nemulţumiţi de evaluarea făcută de profesorii corectori.
Potrivit insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, ”435 de contestaţii au fost înregistrate la limba şi literatura română şi 240 de contestaţii la matematică”.
Nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere, indiferent de diferența de sutimi dintre nota finală și nota inițială. Rezultatele finale vor fi afişate marți, 4 iulie.