Administrația municipală din Suceava a stabilit un set de reguli aplicabile în incinta ștrandului din cartierul Ițcani, a căror încălcare va fi sancționată cu amenzi între 500 și 1500 de lei, după aprobarea în ședința din această săptămână a Consiliului Local.
Pe lângă normele de igienă sanitară personală și publică pe care trebuie să le respecte fiecare persoană la ștrand, în incintă este interzis fumatul, cu excepția locurilor special amenajate (terase).
Persoanele care utilizează ștrandul sunt obligate să respecte regulile de acces în incintă, să achite biletul de intrare și să poarte brățăra primită odată cu achitarea taxei de acces, brățară pe care o vor preda la casierie la plecare. În cazul în care brățara a fost pierdută sau deteriorată, cel care a primit-o trebuie să achite contravaloarea.
Utilizatorii trebuie să păstreze curățenia, să mânânce sau să consume băuturi doar în locurile special amenajate, să depună deșeurile la coșurile de gunoi, să utilizeze toaletele pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.
Conform regulamentului, intrarea în bazine cu copii de până la 2 ani fără scutec special de înot este interzisă; scutecul standard nu este permis. Părinții sau însoțitorii vor supraveghea copiii minori pe toată durata șederii la ștrand. Înaintea intrării în apă, toate persoanele trebuie să urmeze circuitul igienico-sanitar necesar și spălarea la duș. Pentru evitarea alunecării, vor purta încălțăminte specifică pe toată zona de piscine.
De asemenea, utilizatorii trebuie să fie echipați corespunzător în bazinele de înot, cu slip, șort pentru bărbați/băieți și costum de baie pentru femei. Nudismul și expunerea topless sunt interzise. Persoanele „cu o ținută neadecvată, murdară sau urât mirositoare” nu au voie în incinta ștrandului, la fel ca și cele cu plăgi deschise, dermite sau dermatoze. Interzise sunt și intrarea cu pantofii de stradă în bazinele de înot, blocarea scărilor de la bazinele de înot și comportamentele care pun în pericol securitatea și sănătatea utilizatorilor sau a personalului.
Utilizarea „dispozitivelor care produc sunete” este de asemenea interzisă, dacă acestea nu sunt însoțite de accesorii cum ar fi căști de urechi. Nu este permis accesul cu animale de companie.