La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului a avut loc o expoziție și premierea elevilor participanți la a XII-a ediție a concursului interjudețean de spiritualitate creștină și artă sacră „Sărbătoarea Învierii - spiritualitate şi tradiţii prin ochi de copil“.
Scopul proiectului este să implice cât mai mulți elevi și cadre didactice, în păstrarea și promovarea valorilor autentice ale culturii și spiritualității noastre românești, prin care ne păstrăm identitatea ca neam.
Concursul s-a desfășurat sub directa îndrumare a inspectorului școlar pentru religie, prof. Daniela Ceredeev, și a inspectorului școlar pentru educaţie permanentă, prof. Tatiana Vîntur, de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Competiția s-a desfășurat pe două secţiuni: artă şi spiritualitate creștină. La nivel interjudețean, a fost organizată de Centrul Şcolar de Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei” Gura Humorului, Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Şcoala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Scoala „I. G. Toma” Vama, Școala „Petru Comarnescu” Gura Humorului și SOSW im. Marii Konopnickiej Złota, Polonia.
La vernisajul expoziţiei – concurs, care a avut loc laCentrul Școlar „Sf. Andrei”Gura Humorului,au participat cadrele didactice coordonatoare și directorul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei”,prof. Călinescu Petru Marian. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a fost prezentă prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, care a punctat „necesitatea și importanța desfășurării unor astfel de evenimente, care au drept scop încurajarea elevilor în descoperirea, cunoașterea și transmiterea mai departe a frumuseții acestor obiceiuri și meșteșuguri tradiționale, ce ne caracterizează ca neam și spiritualitate”.
La etapa directă a concursului au participat 100 de elevi din instituții școlare din județ, precum și lucrări ale elevilor de laSOSW im. Marii Konopnickiej Złota, Polonia. Printre participanții la concurs s-au aflat și elevii cu TSA (autism) de la CSEI ,,Sf. Andrei” Gura Humorului, care au realizat lucrări deosebite din punct de vedere artistic și terapeutic. „Desenul este o unealtă de comunicare cu persoana cu autism, o modalitate de exprimare spontana și autentică. La etapa online s-au înscris peste 200 de elevi, din peste 25 de județe ale țării”, ne-a spus coordonatoarea proiectului, prof. Livia-Teodora Tebrean.